Străpungere falsă sau nu pe USD/CHF?
09/10/2017
Cine va înclina balanța pe USD/CAD?
11/10/2017

Perspective pentru GBP/USD

Privind la graficul daily pe care l-am trasat imediat după scăderea ce a urmat după decizia istorică a alegătorilor din Marea Britanie de a părăsi Uniunea Europeană, observăm că prețul a revenit destul de repede în palierul de sub zona de rezistență de la 1,345-1,35, ceea ce a confirmat faptul că străpungerea (mai degrabă încercarea) din 15-25.09 a fost una falsă.

Unda de scădere s-a oprit în media mobilă SMA 100 de pe același D1, momentan aflându-ne la nivelul fibo 38,2 din scăderea amintită. Referitor la această medie mobilă și comportamentul prețului în preajma ei, putem face observația că, pe trendul ascendent ce a urmat după minimul din februarie, fiecare corecție a avut ca suport zona din preajma acestui indicator, iar după o primă intersectare a urmat de fiecare dată încă una. Dacă istoria s-ar mai repeta încă odată (deja acest postulat al analizei tehnice a fost confirmat de două ori după corecția din martie-aprilie), am putea asista în curând la o nouă scădere până în zona mediei mobile, dar asta ar însemna ca vânzătorii să intre în piață, sau ca taurii, care dețin controlul în aceste momente, să-și închidă pozițiile.

Ori, deocamdată, după cum se vede pe un grafic mai detaliat, argumentele pe care aceștia le-au avut pentru inițierea ordinelor de BUY au fost și rămân suficient de solide, primul lor target în drumul către maximele precedente fiind 1,3260 (atenție însă la nivelul psihologic 1,32, pe unde trece acum SMA 200 de pe H4). De ce solide? Căci prin zona de la 1,3017 (fibo 38,2 din trendul ascendent amintit mai devreme) trece atât linia de suport a canalului ascendent ascendent, cât și media mobilă la care am tot făcut referire. Probabil că vânzătorii speră ca nivelul fibo următor, aflat la 1,3261 să oprească această creștere și săi mai descurajeze astfel pe cumpărători, deși doar trecerea sub triplul suport ar determina apariția într-o măsură mult mai mare a ordinelor de SELL, cu atenție însă la 1,2820 și 1,2623, niveluri propice și astfel vizate probabil (și) de către cumpărători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *