Nu sunt multe de spus referitor la acest grafic, având în vedere că deocamdată se păstrează același pattern din ultima perioadă. Poate mai interesant referitor la țările cu aceste monede ar fi detalii din vizita de zilele trecute a președintelui Trump în Japonia, căci, după cum se observă, USD/JPY continuă să evolueaze în range-ul delimitat de zonele pe care le-am trasat de ceva timp. Iar zona de rezistență de la 114,35/45 se dovedit până acum impenetrabilă (avem în vedere aici și încercările din mai și iulie), chiar dacă ultima încercare de trecere reușise să urce până la 114.73. A fost însă o străpungere falsă, căci cotația a revenit imediat sub nivel, dând astfel ocazia vânzătorilor să ducă prețul la zona de suport de la 113,15/25, căci, așa cum am tot afirmat, o străpungere falsă oferă mai mereu o oportunitate în direcție inversă. Imediat pe sub nivelul de la 113,13 trece și media mobilă SMA 200 de pe H4, fapt care ar trebui să încurajeze taurii, ale căror ordine ar putea să readucă prețul la limita superioară a flat-ului. Acolo, așa după cum afirmam încă din 27.10, aceștia ”mizează pe străpungerea rezistenței și continuarea aprecierii către maximele din iarnă de data asta, cu obstacole la 114,84 și 115,22”. Dacă însă maximul acestei posibile creșteri va fi mai mic decât precedentul, putem asista pe viitor la formarea unei figuri de întoarcere de trend, vizibilă mai ales pe D1. În cazul celălalt, dacă vom asista la trecerea sub acest suport, atunci sunt șanse mai mari ca să asistăm la o scădere către zona inferioară a range-ului dinainte, aflată la 111,55/65.