Dolarul canadian pe cai mari
08/01/2018
Va reveni EUR/USD la cotațiile din 2014?
10/01/2018

The Battle Rages On

USD/JPY continuă să se mențină deocamdată într-un range ale cărui limite par a se apropia din ce în ce mai mult, făcând ca bătălia dintre tauri și urși să devină și mai interesantă, apropiindu-se parcă de punctul culminant, chiar dacă o străpungere a flat-ului nu însemnă obligatoriu victoria uneia dintre tabere și conturarea unui trend pe termen (măcar) mediu (deși așa ar fi mai probabil). De aici și titlul articolului, identic cu cel al albumului din 1993 al titanilor Deep Purple (care s-au reunit cu acea ocazie, pentru ultima oară, în formula de aur a anilor șaptezeci). Ne aflam acum mai bine de două săptămâni chiar deasupra zonei de deasupra psihologicului 113, și atrăgeam atenția că doar menținerea prețului peste suport va descuraja vanzătorii, care erau favorizați acolo de un raport risc-recompensă atrăgător. Dealtfel afirmam în analiza respectivă, intitulată ”Perspective pentru USD/JPY”, următoarele : ”Dacă însă vânzătorii vor determina străpungerea suportului, în vizorul traderilor vor apărea iarăși nivelurile deja cunoscute și validate ale range-ului amintit la început, cu atenție însă, de ce nu, și la linia (roșie) care unește minimele din 27.11 respectiv 15.12, linie care se intersecteză cu media mobilă SMA 200 de pe H4 undeva deasupra nivelului 112,60, oferind astfel pentru tauri un punct de intrare cu un risc mai mic. Aș mai adăuga că vânzătorii, chiar și în eventualitatea trecerii prețului sub limita inferioară de la 112,00, nu ar trebui să deschidă sticlele de șampanie (au pentru asta ocazia oferită de sărbători), căci pentru mine zona mult mai solidă (și astfel mai importantă pentru schimbarea patternului pe termen mediu) este cea din jurul nivelului 111,60, dar despre asta vom detalia dacă va fi cazul”.

Câteva observații aș face acum, privind evoluția prețului în această perioadă. 

1. Nivelurile de la 112,83 și 112,60 au fost iarăși validate, așa după cum anticipam, atât pe scăderea din ultimele zile ale lui decembrie, cât și pe creșterea din ianuarie (ba chiar 112,60 a constituit supot și pentru scăderea de astăzi).

2. Zona de la 113,15/25 a fost reconfirmată zilele astea ca rezistență, oferind astfel sell-erilor o nouă oportunitate cu risc mic.

3. Media mobilă SMA200 de pe H4 își menține importanța (așa după cum am atenționat), căci a oprit pe moment (în ultima zi din 2017) scăderea, cum dealtfel s-a întâmplat și astăzi.

4. Zona de suport de la nivelul rotund 112 s-a dovedit iarăși (pentru a treia oară la rând în ultima lună) suficint de puternică pentru a determina întoarcerea prețului.                                                                                                                                

Pentru perioada următoare, este de așteptat, având în vedere importanța nivelurilor despre care am tot vorbit și care au fost confirmate în timp, ca vânzătorii să-și plaseze ordinele în aceeași zonă de rezistență de deasupra psihologicului 113, cu atât mai mult cu cât pe acolo trece acum și o linie descendentă ce unește ultimele trei maxime. Străpungerea acestei rezistențe și, mai ales, a celei de la 113,60, va determina probabil apariția unor ordine de BUY cu țintă zona maximelor din mai, iulie și octombrie-noiembrie 2017, adică cea din jurul nivelului meu de la 114,36. Pe de altă parte reluarea scăderii va aduce pe tapet (în varianta trecerii sub 112,60) aceleași 112,00 și 111,60, niveluri pe unde trec acum mediile mobile SMA100, respectiv SMA200 de pe daily, și care reprezintă ultimele obstacole (ar mai fi 110,82/111,12, suportul din noiembrie anul trecut) în calea unei scăderi mai ample.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *