GBP/USD sub lupă
11/01/2018
Va schimba AUD/USD prefixul?
15/01/2018

Bitcoin’s Technicals

Iată că după scăderea puternică din 18-22 decembrie, anticipată dealtfel în postările mele (cei care mă urmăresc cunosc acest aspect, nu mai e cazul să reiau aici), evoluția monedei digitale a devenit parcă, după cum bănuiam, mai previzibilă, iar graficul BTC/USD mai ușor de ”citit”. Dealtfel, în analiza precedentă, intitulată ”Roller Coaster Bitcoin”, am afirmat că ”deși o asemenea evoluție are și o doză suficientă de hazard, totuși ar trebui ca de acum încolo să devină mai simplu de folosit instrumentele analizei tehnice pentru tranzacții/speculații viitoare”.

Iar evoluția din ultimele zile a mai confirmat ceva, citez din aceeași postare: ”Privind la graficul H4, aș remarca un fapt important, și anume că ori de câte ori prețul a trecut sub media mobilă SMA 200, amplitudinea mișcării nu depășit niciodată 1000 dolari, iar revenirea a fost extrem de rapidă, cât să fie considerată o trecere falsă”. Se observă cum, în data de 11.01, trecerea prețului sub aceeași medie mobilă, nu a depășit amplidudinea de care vorbeam, rămâne acum de văzut dacă vom trece iarăși deasupra indicatorului, căci o menținere a cotației sub această medie crește șansele continuării scăderii actuale și chiar schimbarea trendului ascendent de pe daily în care ne aflăm practic dintotdeauna.

Trecând pe H1, am trasat un Fibonacci retracement pe scăderea (sau mai degrabă prăbușirea) din decembrie, și se observă cum nivelul 12536 (adică fibo 23,6) a constituit deocamdată suport, ajutat probabil și de linia ascendentă care unește minimele din 13.11. și 22.12. Totuși, parcă mai solidă mi se pare zona de la 13150/350, unde ne aflăm chiar în aceste momente, într-un canal (roșu) descendent destul de bine conturat. Evident că străpungerea suportului, coroborat cu ceea ce spuneam mai devreme referitor la SMA, deschide calea unei deprecieri pe termen mediu către minimul de la 10500 și apoi către 8300/700. De partea cealaltă, zonele importante de rezistență (și cele mai favorabile din punct de vedere al raportului risk-reward pentru ordinele de SELL) se află la 15180/380 (pe unde trece acum și linia care unește maximele din 18.12 și 05.01, dar și media mobilă SMA100 de pe H4), respectiv 16280/380. Acestea sunt totodată și targeturile celor care cumpără acum de la suport, iar depășirea lor ar putea însemna redeschiderea porților către maximele din decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *