USD/CHF se menține în range
07/03/2018
Three For The Gold
09/03/2018

Cât se va menține Bitcoin la 10K dolari?

Ce mă bucură la acest instrument, BTC/USD, unul apărut destul de recent pe radarele traderilor de pretutindeni și, deci, fără un istoric care să ajute în analize, este că recomandările din postările precedente sunt perfect acoperite de evoluția ulterioară iar graficele și nivelurile mele au fost mai mereu validate. Iată de exemplu evoluția din ultimele două săptămâni, care păstrează cotația între zonele de rezistență și suport la care făceam referire în analiza precedentă, când afirmam că taurii ar avea de îndeplinit 3 pași pentru a opri scăderea și a încerca ulterior o nouă creștere, citez: ”De partea cealaltă, pentru a evita acest scenariu dezastruos pentru ei, taurii trebuie în primul rând să păstreze cotația peste zona actuală de suport, sau măcar peste cifra rotundă 8000, tocmai pentru a fi cât mai departe de zona fierbinte unde se poate întâmpla orice. După aceea, ar fi foarte bine pentru ei să reușească să scoată prețul din acest trend, iar în al treilea rând, o nouă încercare ulterioară de trecere peste 11500/700 să fie încununată de succes și să schimbe actualul pattern, deschizând calea revenirii către cotațiile din perioada 06.12.2017-16.01.2018”.

Deocamdată aceștia au reușit să evite varianta reluarii trendului descendent și să păstreze cotația în această zonă (în care ne aflăm, cu mici excepții, de circa două luni), să-i spunem neutră, undeva în jurul cifrei super rotunde de 10000 dolari, iar o trecere și stabilizare peste zona de rezistență ar însemna și ultimul dintre țeluri, care să le deschidă calea spre cotațiile amintite. În eventualitatea acestui scenariu vânzătorilor le vor rămâne doar șansele unor corecții, de aceea este momentul ca ei să forțeze o scădere și apoi o stabilizare sub zona de suport. Iar de acolo să reușească apoi, după cum spuneam tot data trecută ,să ducă scăderea până la zona de minime de la 5700/6000, căci în acest caz ne vom afla atunci atât sub linia de suport cât și sub media mobilă amintite mai devreme, ceea ce va deschide calea către 5000 și apoi către 3000. Era vorba, evident, de linia care unește minimele din 17.07 și 15.09 de anul trecut și de media mobilă SMA200 de pe D1. De adăugat că linia de suport rămâne singura intactă după ce restul, cu pante din ce în ce mai mari, au fost, după cum bine anticipam, străpunse. Iar referitor la media mobilă amintită, sub care prețul nu a trecut practic niciodată, de specificat că acum se găsește foarte aproape de nivelul 7000, mai sus, iată, decât linia de suport, deci atenție sporită în aceste zone.

Am postat, în special pentru ordinele intraday sau pe termen scurt, și un grafic H4 curat, pe care am plasat un Fibonacci retracement pe creșterea 06-21 februarie. Se observă că ne aflăm în acest moment la 9800, chiar deasupra nivelului fibo 38,2, confirmat ieri (cum s-a întâmplat dealtfel și cu fibo 23,6 în 26.02), ceea ce poate da curaj buy-erilor, ce au însă în preajma nivelului următor un alt obstacol, și anume linia descendentă care unește maximele din acestă săptămână. Un eventual eșec, acolo sau chiar la finalul aceastei miniconsolidări de acum, va declanșa probabil ordine de vânzare, care se vor mări odată cu trecerea sub suport, fapt ce va deschide calea deprecierii către nivelurile următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *