Petrolul, între fundamental și tehnic
19/03/2018
CHF Down, SNB Happy
21/03/2018

Deocamdată consemnăm remiză

Începeam analiza de acum două săptămâni, intitulată “Cine va muta primul?”, cu următoarea afirmație, citez: EUR/USD se află în acest moment chiar imediat sub o zonă interesantă, cea dintre nivelurile mele 1,2345 respectiv 1,2376. După cum se poate observa este o zonă de rezistență de care prețul nu a mai reușit să treacă în ultimele două săptămâni, după ce la începutul lui februarie a constituit un suport suficient de solid. Dacă adăugăm și faptul că pe aici trece în acest moment media mobilă SMA200 de pe H4 (sub care prețul a reușit să coboare pe 27.02 dar la care, iată, a revenit), un indicator extrem de important despre care am tot vorbit în decursul timpului (ultima oară în analiza de data trecută intitulată ”Three of a Perfect Pair”), avem ingredientele unor posibile viitoare tranzacții cu un risc redus”.

Și, după cum se observă pe timeframe-ul H1, atât cumpărătorii cât și vânzătorii au putut valorifica evoluția ulterioară, însă profiturile au fost limitate de către nivelurile mele de rezistență de la 1,2448 și 1,2412, respectiv cele de suport de la 1,2294 și 1,2263. Dealfel, referindu-mă la acestea din urmă, spuneam în aceeași postare așa: ”Atenție însă la 1,2263/94, niveluri care pot constitui și ele (alături de cele amintite mai devreme) limite ale unei eventuale evoluții laterale care să preceadă mișcarea ulterioară ascendentă sau descendentă”. În concluzie, ca să răspundem la întrebarea din titlul postării precedente, fiecare mutare a traderilor a fost urmată de răspunsul celorlalți, exact ca la șah, adversarii anihilându-se reciproc și menținând prețul într-un range ușor descendent, delimitat de nivelurile menționate.

Imaginea de pe H4 nu schimbă cu nimic situația, iar faptul că ne aflăm practic în același punct ca data trecută face ca afirmațiile făcute în analizele precedente să rămână la fel de actuale. Astfel că taurii, în eventualitatea în care prețul va trece peste zona 1,2350/75 și deasupra liniei descendente ce unește vârfurile începând cu 16.02, au ca obstacole până la maximele din 1,2520/35 exact nivelurile de care vorbeam mai devreme. Iar ”pentru ținte în cazul trecerii peste actualele maxime rămân valabile afirmațiile din analiza din 25.01, adică, pe termen mediu, atingerea cifrelor rotunde de la 1,26 (nivel 1,2580) sau 1,27 (1,2698). Evident că până acolo mai sunt o serie de niveluri intermediare (de exemplu 1,2563) la care ne vom referi când va fi cazul”, după cum spuneam ultima oară. În cazul vânzătorilor, trecerea sub nivelurile de suport amintite va duce cotația către zona de suport dintre 1,2165/80 (pe unde trece acum linia ascendentă ce unește minimele din 07.11 și 12.12) și 1,2080/90 (în apropierea căreia se află momentan media mobilă SMA100 de pe D1).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *