Posibile evoluții pentru USD/JPY
03/05/2018
Unde se va opri EUR/USD?
07/05/2018

1 dolar = 1 franc

Dolarul a ajuns iarăși la paritate cu francul elvețian. Ultima oară s-a întâmplat în octombrie-noiembrie anul trecut, dar moneda americană nu a reușit atunci să-și continue/mențină aprecierea, cotația USD/CHF coborând ulterior către minimul ultimilor trei ani, cel din 16.02.2018.

Evident că această cifră rotundă atrage, constituind mai mereu un nivel de rezistență/suport de luat în seamă, însă mai mult datorită parității, căci, după cum se poate observa pe graficul weekly, mai degrabă 1,03 respectiv 0,96 pot fi considerate limitele unei zone de demarcație dintre tauri și urși (deci atenție pe viitor dacă prețul va reuși să treacă de rezistență, la cifre nemaiîntâlnite de circa 8 ani).

În ceea ce privește graficul daily, anticipasem luna trecută că o trecere peste media mobilă EMA100 (după două respingeri din aceasta), cât și mediile mobile (SMA+EMA) de 200, va elibera calea către nivelul fibo 50,0 al scăderii decembrie 2016-februarie2018 și, apoi, către linia superioară (albă) a canalului mare descendent. Așa a și fost, iar apoi prețul a depășit atât nivelul fibo 61,8, cât și 0,9955/60, ajungând acum la linia (galbenă) unui alt canal/range ușor descendent. Totodată ne aflăm foarte aproape de zona solidă de rezistență 1,0040/100, ce înconjoară nivelul fibo 76,4. Probabil că le va fi greu taurilor să mențină pe moment acest raliu care să depășească zona, dar o consolidare care să păstreze cotația peste 0,99 n-ar reduce mai deloc șansele unui astfel de scenariu.

Singurul semn de întrebare în acest caz s-ar pune dacă prețul ar trece sub media mobilă SMA100 de pe H1, cea care constituie, după cum se vede, suportul trendului din ulimele zile, unul puternic ascendent. Dar n-aș considera acest fapt unul decisiv și care să declanșeze neapărat mai multe ordine de vânzare, ținând cont de panta relativ mare a acestui raliu. Apropos de asta, prețul a ieșit din celălalt canal ascendent, la care făceam referire data trecută, în analiza intitulată „Taurii la comandă”, când spuneam că ”ne aflăm aproape de linia superioară a canalului format pe acest trend ascendent din ultimele luni, linia care trece în apropierea nivelului intermediar 0,9719, unde probabil că vânzătorii așteaptă o corecție către nivelurie inferioare deja menționate. Ar fi, în acest caz, o nouă oportunitate pentru tauri, de a forța ulterior un nou impuls către țintele menționate, mai ales dacă prețul se va menține peste media mobilă SMA100 de pe H4, care se confundă în aceste momente cu linia de suport”. Revenind în actualitate, aș mai menționa că în cazul unor corecții, dorite evident de către vânzători, care n-au prea avut șanse în ultima perioadă, dar binevenite și pentru cumpărători (după cum sugeram mai devreme), nivelurile intermediare de luat în seamă (și confirmate, după cum v-ați obișnuit) până la 0,9765/70, care ar reprezenta suportul sub care acest pattern de creștere s-ar schimba, sunt cele aflate la 0,9959, 0,9912, 0,9867 și 0,9810.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *