După cum se poate observa pe graficul D1, imaginea nu este mult schimbată față de cea de acum trei săptămâni. Evoluția din această perioadă a menținut prețul în jurul zonei 1,6660/720 (fibo 38,2 al creșterii 01.2017-02.2018), încadrând-ul practic într-un triunghi simetric. Și, după cum spuneam și data trecută, pare destul de evident că ieșirea din această consolidare va deschide calea către următoarele ținte. Pentru tauri, acestea sunt în ordine 1,1880/940, media mobilă SMA200 de pe D1, fibo 23,6 (aflat la 1,2032) și 1,2090/150, iar pentru urși 1,1425/90 (fibo 50,0), zona din jurul fibo 61,8 (1,1185), mărginită de psihologicele 1,13 respectiv 1,11, iar apoi fibo 76,4 (aflat la 1,0862). Acest triunghi în care ne aflăm este vizibil și pe H4, unde observăm că ne aflăm la zona de rezistență 1,1710/30 din jurul fibo 23,6 al scăderii aprilie-mai. Cumpărătorii probabil că vor forța acum, având în vedere că ne aflăm și deasupra mediei mobile SMA200, sperând ca aceasta să fie depășită și, astfel, să dea o bătălie cu vânzătorii la nivelul imediat superior, aflat la 1,1835/55, care, odată câștigată, să le deschidă drumul către țintele menționate anterior. Altfel, în eventualitatea reluarii scăderilor, cresc foarte mult șansele de străpungere a suportului de deasupra psihologicului 1,15, cu consecințele deja menționate. Să nu excludem însă varianta continuării acestei evoluții laterale, în pregătirea mișcării decisive ce poate veni la străpungerea limitelor.Pentru tranzacțiile intraday și pe termen scurt putem valorifica și nivelurile fibo ale scăderii 09-19 iulie, plus mediile mobile SMA20 și SMA50 pe care le-am adăugat pe planșa H1.