4 grafice pentru EUR/USD
04/09/2018
Scăderi mari pe indicii majori europeni
06/09/2018

Volatilitate ridicată pe GBP/USD

Lira sterlină este, ca și până acum, vulnerabilă la orice subiect referitor la Brexit, mai ales în această perioadă, când negocierile cu Uniunea Europeană nu sunt nici pe drumul, nici în punctul dorit. Am scris suficient despre convulsiile din interiorul guvernului și ale partidului premierului Thereza May și n-o voi mai face acum. Amintesc doar, ca un argument pentru afirmația referitoare la vulnerabilitate, că GBP/USD a deschis cu gap negativ după comentariile din weekend ale negociatorului șef al EU, Michel Barnier, care a declarat că s-a opus cu fermitate propunerilor de acord comercial ale premierului britanic. Asta după ce săptămâna trecută, același Barnier promisese că va oferi Marii Britanii un acord fără precedent, fapt care determinase o apreciere a GBP de circa 1%. Iată cum, în câteva zile, poziții practic diametral opuse crează volatilitate ridicată în piață, pe o pereche care și așa este extrem de sensibilă, mai ales în contextul actual.Trecem la analiza grafică și se observă pe time frame-ul W1 cum suportul reprezentat de fibo 23,6 al scăderii post Brexit a oferit ocazia unei corecții de circa 300 puncte, exact până la media mobilă SMA100 (iată o nouă reconfirmare a importanței acestor medii mobile pe care le plasez pe anumite time frame-uri). Cumpărătorii au valorificat astfel șansa ivită, cum dealtfel i-am și încurajat în analiza precedentă, când afirmasem următoarele: ”Feeling-ul despre care vorbeam a fost confirmat, iată, și, după cum se vede, scăderea a dus prețul la zona de suport 1,2750/800, din jurul lui fibo 23,6, (ba chiar sub psihologicul 1,27). Acum taurii trebuie să încerce (și spre binele lor să și reușească), dacă nu o revenire grabnică către rezistență, măcar o menținere deasupra acestei zone”. Însă ordinele de SELL și-au făcut reapariția în piață și, după atingerea suportului, probabil că vor forța străpungerea acestuia. Dealtfel o reușită va atrage noi ordine care să trimită cotația în ultimul palier (sau primul, depinde de unde privim) de 700 puncte dintre cele 4 în care am împărțit (cu multă inspirație) anul trecut cei 3000 pips ai scăderii post Brexit.Următorul grafic este cel daily, unde, dacă vă aduceți aminte, tot data trecută, referitor la cumpărători, spuneam că ”devine din ce mai greu pentru ei, căci nu se simt confortabil atâta timp cât ne aflăm sub (rotund) 1,33, însă acest fapt poate fi transformat într-un avantaj. Anume că riscul asumat pentru ordinele de BUY plasate acum este extrem de mic, cu un potențial mare, mai ales în cazul ieșirii din acest pattern”. Iată cum ordinele plasate în zona mea de suport au recompensat curajoșii cu, să zicem, până la dublul riscului asumat, ceea ce în condițiile acestui trend puternic descendent este o performanță deosebită. Trend care a confirmat și canalul pe care îl trasasem, ceea ce a determinat, logic, un nou impuls inițiat din dubla rezistență de la 1,3030/70, punct excelent din punct de vedere al raportului risk-reward, după cum se vede. Ipuls ce ar putea ajunge până la fibo 76,4, chiar în zona inferioară a suportului 1,2600/760 menționat. Pattern-ul de scădere se va schimba nu doar la eventuala trecere peste linia superioară a canalului, ci doar când prețul se va stabiliza peste zona de rezistență foarte solidă acum de la 1,3030/70.Pe H4 este de remarcat media mobilă EMA200, cea la care se pot raporta traderii, în sensul că, deocamdată, delimitează teritoriile, comportându-se ca o veritabilă linie de rezistență. Nu o să mai repet toate nivelurile intermediare pe care le are de trecut prețul în drumul către țintele majore enunțate, acestea fiind vizibile în imagine. După cum se poate observa, sunt validate aproape de fiecare dată, fapt ce ajută mult la minimizarea riscului, în special pentru cei care tranzacționează activ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *