Mă văd nevoit să repet, iată, și în această postare, ceea ce spuneam și în precedentele analize, și anume că lira sterlină este, ca și până acum, vulnerabilă la orice subiect referitor la Brexit, mai ales în această perioadă, când negocierile cu Uniunea Europeană nu sunt nici pe drumul, nici în punctul dorit. Iar volatilitatea mare din ultimii ani este cu atât mai prezentă în acestă perioadă, când pozițiile celor două părți se pare că nu ajung la un numitor comun în punctele sensibile iar termenul limită pentru finalizarea unui acord se apropie.Pe graficul weekly se observă cum taurii, deși reușiseră să ducă prețul până aproape de psihologicul 1,33, nu au păstrat ulterior cotația deasupra nivelului fibo 38,2 al scăderii post Brexit. Norocul lor, dacă putem spune așa, este că media mobilă SMA100 a oprit deocamdată scăderea, oferind astfel o nouă oportunitate pentru ordinele de BUY, care trebuie însă să reușească să închidă lumânarea din această săptămână măcar la nivelurile actuale, deși ideal ar fi să ducă prețul peste nivelul fibo, undeva peste 1,32. Este posibil să mai stăm o vreme în jurul acestui nivel, aflat cumva la jumătatea palierului de 700 pips 1,275/80-1,350/55, însă este foarte clar că la stabilirea unei direcții vom atinge pe termen mediu limitele amintite.Imaginea de pe D1 nu face decât să reconfirme importanța zonelor pe care le trasasem aici acum câteva luni. Scăderea pe care ne aflam ultima oară s-a oprit chiar deasupra megasuportului de la 1,2600/760, de unde a pornit trendul ascendent din ultimele săptămâni, care a avut ca punct terminus chiar rezistența de la 1,3270/310, pe unde trecea și media mobilă EMA200 (nu degeaba pun anumite medii mobile pe graficele respective). Dealtfel zona era de triplă rezistență, căci pe acolo trecea și linia care unește maximele începând cu 21.08. Motive suficiente deci pentru vânzători de a-și plasa aici ordinele, având în vedere riscul minim pe care și-l asumau, ordine care au trimis cotația fix în următorul suport important, cel aflat la 1,3030/70. După o nouă creștere oprită în fibo 50,0 al creșterii 16.01.2017-17.04.2018, ne aflăm din nou în drum spre același suport, chiar la o potențială linie (roșie) care unește minimele din ultimele 3 săptămâni, și în apropierea mediei mobile SMA100. Trecerea sub 1,3030/70 va favoriza o scădere mai amplă, către fibo 61,8 (aflat la 1,29), iar ulterior, de ce nu, chiar către 1,27, căci astfel va fi validată o figură de dublu top. De aceea este important pentru tauri să forțeze acum o apreciere, sau măcar să mențină prețul în acestă zonă, exact după cum spuneam mai devreme.Importanța zonei de la 1,3030/70 se observă și pe time frame-ul H1, unde sunt trasate nivelurile intermediare care în mare măsură au fost revalidate pe oscilațiile din ultimele săptămâni. Este clar că taurii își vor plasa ordinele la zona de suport, după cum vânzătorii, profitând de maximul de ieri, mai mic decât cel de săptămâna trecută, și de faptul că prețul a trecut sub EMA100, vor forța o scădere către suport pentru a da acolo bătălia (posibil decisivă) pentru evoluția în următoarele zile sau chiar săptămâni.