Începem analiza de astăzi a perechii USD/JPY cu graficul weekly USD/JPY, pe care observăm cum rezistența de deasupra nivelului fibo 23,6 al creșterii iunie – decebrie 2016, aflat în jurul psihologicului 114, s-a dovedit, pentru a nu știu câta oară, un obstacol extrem de greu de trecut. Chiar imposibil, dacă e să ne referim la toate încercările din ultimii doi ani, dealtfel aceasta fiind și întrebarea la care încercam să găsesc un răspuns în analiza precedentă, intitulată ”The Song Remains The Same”, din care o să redau un fragment: ”În concluzie, singura necunoscută din această ecuație rămâne un eventual succes al cumpărătorilor la această a cincea încercare (începând din mai 2017) de străpungere a rezistenței. Argumente pro și contra au ambele tabere, de aceea e dificil de dat un verdict în acest moment, mai ales că o respingere nu înseamnă că prețul nu poate reveni ulterior pentru o nouă încercare. Căci scăderea, așa după cum afirmam data trecută, trebuie să ducă prețul sub suportul de la fibo 38,2 (rotund 111), pe unde trece și media mobilă EMA100, pentru ca taurii să se resemneze pentru moment. În celelalte cazuri, taurii pot reveni iarăși de la media mobilă SMA200 sau de la linia inferioară a canalului ascendent din ultimele șase luni”. Cu acest citat am anticipat, iată, și posibilele evoluții ulterioare, cu mențiunea că o trecere peste rezistența amintită deschide calea către 118, cu atenție însă la zona de la 115,50/60, pe unde trece și linia superioară a acanalului ascendent.
[dt_highlight color=”” text_color=”” bg_color=””][/dt_highlight] Află care sunt elementele importante pentru a investi cu succes în piețele financiare. Curs Gratuit La Sediu Profit Point!
Obstacolele din calea taurilor se observă mai bine pe planșele inferioare, iar pe D1 se vede cum maximele din ultima perioadă sunt din ce în ce mai mici, fapt care împreună cu minimele în creștere dau imaginea unui triunghi, să-i spunem totuși simetric, figură în principiu de continuare a acestui canal ascendent început astă primăvară. Pattern-ul acesta se poate modifica doar în condițiile în care vânzătorii reușesc străpungerea unei zone extrem de puternice, constituită din linia (albă) de suport, mediile mobile de 100 perioade EMA și SMA, fibo 50,0 al scăderii multianuale 01.2017- 03.2018 precum și zonele de suport 111.85-112,00, respectiv 111,25/45. Exact cum spuneam mai devreme și chiar de data trecută, ”trecerea peste actuala rezistență va deschide calea către 115,35/55, și ulterior, dar asta este o altă discuție, către psihologicul 118, cotație din urmă cu aproape doi ani”. Pentru tradingul intraday și pe termen scurt planșa H4 poate fi de ajutor, în sensul în care nivelurile intermediare pot reprezenta punctele de deschidere/închidere a acestor tranzacții. Deocamdată se pare că vânzătorii dețin controlul și vor forța cu siguranță trecerea sub psihologicul 113 însă, dacă scăderea va continua, marile bătălii se vor da mai jos, în zonele deja menționate.