USD/CAD confirmă anticipările
21/03/2019
Briefing 25.03.2018
25/03/2019

Briefing 22.03.2019

Însă prim planul l-a luat ieri compania LeviStrauss, care a devenit oficial din nou publică și listată la NYSE, prilej cu care a crescut cu +31,82%, până la prețul de 22,41$, care înseamnă o capitalizare de peste 8B $.

Cu bursa din Japonia închisă ieri, indicii asiatici au evoluat mixt, căci am avut pe de-o parte creșteri în China dar și o scădere de -0,85% în Hong Kong.

O zi mixtă pentru piețele europene în care, surprinzător sau nu, indicele londonez FTSE100 (+0,88)% a fost printre marii câștigători, pe fondul unei lire mai slabe și după ce Banca Angliei a menținut, după cum era de așteptat, rata dobânzii la 0,75%, însă vede creșteri treptate și limitate în perioada de prognoză. De asemenea, premierul Theresa May dorește ca Brexitul să fie amânat până la 30 iunie, în timp ce liderii UE doresc o întârziere mai scurtă, până pe 23 mai. Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că, dacă acordul lui May va fi respins din nou săptămâna viitoare, Marea Britanie se îndreaptă spre o ieșirea fără acord.

Însă cele mai mari câștiguri de ieri le-au înregistrat principalii indici bursieri americani, căci mesajul FED înseamnă până la urmă rate mai scăzute, care este o veste bună pentru bursă. În topul creșterilor s-au situat titlurile Nvidia (+5,47%), Kellog (+4,38%) și Apple (+ 3,68%), după ce au fost upgradate de la BUY la recomandarea STRONG BUY. Însă prim planul l-a luat ieri compania LeviStrauss, care a devenit oficial din nou publică și listată la NYSE, prilej cu care a crescut cu +31,82%, până la prețul de 22,41$, care înseamnă o capitalizare de peste 8B $. De remarcat totuși scăderile întregului sector bancar, cele mai mari pierderi avându-le DeutscheBank (-3,99%), Lloyds (-3,25%) și Barclays (-2,67%).

O nouă zi verde la BVB, unde toți indicii au închis cu creșteri. Ne aflăm într-o perioadă de reveniri ale multor prețuri la nivelurile dinaintea ordonanței 114. Indicele principal BET (+0,36%) se menține peste valoarea de 8K, find tras în sus ieri de WINE (+2,14%), BVB (+1,83%) și SNN(+1,56%), unde conducerea sociatății a propus distribuiriea unui dividend brut de 1,25 lei/acțiune, care la prețul din piață conferă acționarilor un randament net excelent de 12,30%. Volumele se păstrează în media ultimelor zile, valoarea de ieri fiind de 9,45 milioane euro, când cel mai tranzacționat emitent a fost FP (+1,12%), în timp ce titlurile bancare au evoluat diferit, respectiv creștere pentru TLV (+0,71%) și scădere pentru BRD (-1,38%). Indicele sectorial energetic BET-NG (+0,15%) a fost tras în jos de către acțiunile cu pondere mare, gen SNP (0,00%), SNG (+0,48%), TEL (0,00%) și TGN (-1,04%). Cît privește BET-FI (-0,35%), singura acțiune pe minus din componența sa a fost SIF1 (1,87%).

Pe piața valutară cel mai mult s-a depreciat GBP, după comunicatul băncii Angliei și problemele legate de perioada de amînare a Brexit-ului, deși datele economice venite ieri au fost relativ bune. Evoluția EUR/RON a fost de data aceasta extrem de liniștită, între 4,7540-4,7570, cursul stabilit de BNR fiind 4,7558.

Zi în general negativă și pentru majoritatea mărfurilor tranzacționate, cea mai mare creștere fiind de +0,20% pentru contractele futures ale uleiului de soia și porumbului.

Nikkei225 21,608.92 closed

HangSeng 29,071.56 -0.85%

SSEC 3,101.46 +0.35%

FTSE100 7,355.31 +0.88%

DAX 11,549.96 -0.46%

CAC40 5,378.85 -0.07%

DJIA 25,962.51 +0.84%

S&P500 2,854.88 +1.09%

NASDAQ 7,838.96 +1.42%

BET 8,047.89 +0.36%

BET-FI 35,887.60 +0.35%

BET-NG 679.21 +0.15%

EUR/USD 1.1378 EUR/RON 4.7558

GBP/USD 1.3113 USD/RON 4.1758

USD/CHF 0.9917 USD/JPY 110.84

Gold 1,309.00 +0.56%

CrudeOil WTI 59.87 -0.60%

BrentOil 67.70 -1.17%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *