Bitcoin iese din amorțeală
02/04/2019
Repere pentru cotațiile petrolului
03/04/2019

Briefing 03.04.2019

Însă DJIA a încheiat sesiunea de tranzacționare cu o pierdere de -0,30%, tras în jos de WalgreensBootsAlliance (-12,81), ultima venită în componența indicelui (în iunie 2018), care are cel mai slab trimestru din punct de vedere al rezultatelor financiare.

Ziua a început ieri cu câștiguri pentru bursele din Australia (ASX200 +0,41%) și Noua Zeelandă (NZX50 +1,06%), aceeași evoluție având ulterior și piețele asiatice, păstrându-se astfel tendința din ziua precedentă. Singurii indici care nu au închis pe verde au fost Nikkei225 (-0,02%) și CSI300 (-0,07%), care au terminat ziua indecis, cotațiile de la final fiind extrem de apropiate de cele din urmă cu 24 ore.

În Europa am consemnat a treia zi consecutivă de creșteri pentru principalii indici bursieri, confirmându-se astfel sentimentul pozitiv din piață și apetitul pentru activele riscante, pe fondul optimismului generat de ultimele cifre venite dinspre cele mai mari economii ale lumii și de așteptările pentru un acord comercial. Am remarcat plusul de +1,01% al indicelui londonez FTSE100, intercalat însă în topul câștigurilor între performerii de luni, adică aceeași indici de la Helsinki (OMX25 +1,11%) și de la Stockholm (OMX30 +0,86%)..

După o deschidere negativă, principalii indici americani au revenit spre final, NASDAQ trecând chiar pe verde (+0,25%). Însă DJIA a încheiat sesiunea de tranzacționare cu o pierdere de -0,30%, tras în jos de către WalgreensBootsAlliance (-12,81%), ultima venită în componența indicelui (în iunie 2018), care are cel mai slab trimestru din punct de vedere al rezultatelor financiare, cu profit/acțiune 1,64$ (așteptări 1,72$), venituri de 34,53B (așteptări 34,56B) și perspective ingrijorătoare.

Evoluție indecisă la BVB pentru principalii indici bursieri, într-o zi cu volume de 7,52 milioane euro, asigurate în mare măsură de aceleași titluri bancare TLV (-0,23%) și BRD (+0,31%). Pe locul 3 în topul rulajelor s-a situat SIF5 (0,00%), pe care s-a realizat în piața deal un transfer cu 2,38 milioane acțiuni, în valoare de 5,00 milioane lei. Însă scăderile de pe SIF2 (-2,46%), SIF3 (-2,43%) și FP (-0,43%) au tras în jos indicele financiar BET-FI, singurul care a închis pe roșu ieri (-0,76%). Celălalt indice sectorial, BET-NG, a avansat cu 0,17%, pentru că doar trei dintre componentele sale OIL (-3,53%), SNN (-1,03%) și SNP (-0,28%) au închis ziua de ieri pe minus.

Dacă înainte de sesiunea americană GBP era cea mai slabă, la finalul zilei aceasta a devenit premianta zilei, câștigând cel mai mult (+3,63%) față de coșul principalelor valute, în contextul în care primul ministru Theresa May încearcă să construiască o înțelegere în ceea ce privește Brexit-ul, în sensul în care, mai întâi, să se prelungească data de ieșire din 12 aprilie până pe 22 mai, iar apoi să se încheie un acord care să evite un hard Brexit. La polul opus s-au situat NZD (-4,60%) și AUD (-3,51%), după ce RBA a menținut rata dobânzii la 1,50%. Leul s-a întărit un pic în raport cu moneda unică europeană, cotația EUR/RON scăzând de la 4,7640 la 4,7590, cursul stabilit de către BNR fiind 4,7614, Consiliul de Administrație păstrând în ședința de ieri rata dobânzii neschimbată la 2,50%.

Prețul barilului de petrol continuă să crească, ajungând acum la valorile din urmă cu aproape 5 luni și în apropierea unor zone de puternică rezistență.

Ieri a crescut mult (+20%) și cotația Bitcoin, cea mai cunoscută cryptomonedă ajungând să valoreze acum 4800 $, după ce atinsese intraday și 5000 $. Este cel mai ridicat nivel din ultimele aproape cinci luni, evoluția fiind atribuită de unii analiști pe seama unor tranzacții automate, însă graficul BTC/USD lăsa de înțeles că poate urma o asemenea evoluție, după o perioadă extrem de lungă de așteptare în zona de suport.

Nikkei225 21,505.31 -0.02%

HangSeng 29,624.67 +0.21%

SSEC 3,971.29 -0,07%

FTSE100 7,391.12 +1.01%

DAX 11,754.79 +0.62%

CAC40 5,423.47 +0.33%

DJIA 26,179.13 -0.30%

S&P500 2,867.24 +0.01%

NASDAQ 7,848.69 +0.25%

BET 8,145.46 +0.03%

BET-FI 35,664.69 -0.76%

BET-NG 693.76 +0.17%

EUR/USD 1.1204 EUR/RON 4.7614

GBP/USD 1.3140 USD/RON 4.2499

USD/CHF 0.9980 USD/JPY 111.36

Gold 1,295.90 +0.13%

CrudeOil WTI 62.57 +1.59%

BrentOil 69.42 +0.59%




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *