Briefing 24.04.2019
24/04/2019
Briefing 26.04.2019
26/04/2019

Briefing 25.04.2019

La adunarea de ieri, acționarii au respins ambele propuneri de dividend, atât pe cea a consiliului de administrație (21,66 lei/acțiune), cât și pe cea a Ministerul Economiei (37,89 lei/acțiune), compania solicitînd o convocare în regim de urgență a unei noi ședințe a acționarilor pe acest subiect.

Pe piețele bursiere ziua de ieri a început cu o nouă creștere de circa un procent a indicelui australian ASX200, în timp ce indicii din China au închis pe verde, spre deosebire de Nikkei225 (-0,27%), menținându-se astfel același tipar din această săptămână, adică evoluții opuse pe cele două piețe.

Bursele europene au terminat în cea mai mare parte pe roșu ieri, sectorul auto având printre slabe performanțe, după ce, de exemplu, Nissan și-a redus profitul pentru anul acesta la unul minim al ultimilor zece ani. Pe de altă parte indicele german DAX a crescut cu 0,63%, depășind 12300 puncte, după ce Fintech Wirecard a anunțat că SoftBank va investi 900 de milioane de euro în companie prin cumpărare de obligațiuni convertibile.

Pe Wall Street, după închiderile la valori maxime de marți, am asistat la o zi de corecție și o situație extrem de interesantă la finalul ședinței de tranzacționare de ieri, când toți cei trei indici majori americani au afișat scăderi de -0,22% (mă rog, minusul indicelui tehnologic Nasdaq a fost de -0,23%). Companiile care au raportat rezultate și prognoze peste așteptări au crescut mai mult decît media, de exemplu eBay (+5,05%), în timp ce pierderi mai însemnate au înregistrat AT&T (-4,08%), Lyft (-4,03%) și Sony (-3,81%).

După o zi de scădere, principalii indici de la BVB au revenit ieri pe verde, într-o ședință cu volume în creștere, de circa 8,76 milioane euro, apropiate de media anului trecut. Însă peste jumătate din acest rulaj a fost realizat cu titluri TLV (-0,46%), care a fost urmată în topul lichidității de BRD (+0,15%) și TGN (+0,57%). Referitor la trasportatorul de gaz, s-a repetat cumva istoria de anul trecut, când propunerile consiliului de administrație s-au bătut cap în cap cu cele ale statului, care este acționar majoritar, pentru o repartizare a profitului în acord cu politica promovată de Guvern începând cu 2017 pentru acordarea de dividende reprezentând până la 90% din profit. La adunarea de ieri, acționarii au respins ambele propuneri de dividend, atât pe cea a consiliului de administrație (21,66 lei/acțiune), cât și pe cea a Ministerul Economiei (37,89 lei/acțiune), compania solicitînd o convocare în regim de urgență a unei noi ședințe a acționarilor pe acest subiect.

USD a continuat să se aprecieze în raport cu restul valutelor importante, câștigul fiind de aproape 4% față de coșul valutar, la fel ca și plusul înregistrat de CHF. Moneda americană a beneficat și de cifrele economice din Australia și Germania, care au făcut ca AUD să piardă cel mai mult ieri (-6%), urmat de NZD (-4%) și EUR (-1%). În ultimele 24 ore EUR/RON a continuat aceeași evoluție liniștită, de data aceasta între 4,7600 – 4,7530, cursul BNR fiind 4,7560.

În timp ce cotațiile țițeiului s-au stabilizat după creșterea din ultimele zile iar prețul aurului a găsit suport în jurul nivelului de 1270$/uncie, cea mai spectaculoasă evoluție pe piața mărfurilor a avut-o prețul futures pentru cherestea, cu o creștere de +4,76%.

Nikkei225 22,200.00 -0.27%

HangSeng 29,805.83 -0.53%

SSEC 3,201.61 +0.09%

FTSE100 7,471.75 – 0.68%

DAX 12,313.16 +0.63%

CAC40 5,576.06 -0.28%

DJIA 26,597.05 -0.22%

S&P500 2,927.25 -0.22%

NASDAQ 8,102.01 -0.23%

BET 8,370.14 +0.14%

BET-FI 36,212.90 +0.45%

BET-NG 712.22 +0.32%

EUR/USD 1.1155 EUR/RON 4.7560

GBP/USD 1.2906 USD/RON 4.2421

USD/CHF 1.0204 USD/JPY 112.22

Gold 1,277.50 +0.34%

CrudeOil WTI 65.74 -0.84%

BrentOil 74.54 +0.04%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *