Donald Trump se află de ieri la Osaka, unde deja s-a întâlnit cu primul ministru japonez Shinzo Abe, iar astăzi se va vedea cu președintele rus Vladimir Putin, în timp ce liderul chinez Xi Jingping a prezentat o listă de cereri în schimbul unui acord comercial cu SUA. Investitorii par cumva îngrijorați de impactul întâlnirii dintre liderul american și cel chinez asupra economiei globale, deși există speranțe ca negocierile SUA – China să se reia ulterior, acesta fiind dealtfel cel mai probabil scenariu. Alte variante ar fi ca după summit SUA să pună în aplicare tarifele de 10% pe bunuri chinezești în valoare de 325 miliarde $ sau, și mai rău, mai multe taxe și încetarea discuțiilor. Pe de altă parte, scenariul în care partea chineză face concesii mai mari, ceea ce ar putea duce la un acord, poate fi o surpriză plăcută.
Ziua de ieri a început cu creșteri pe majoritatea piețelor bursiere asiatice, cele mai mari câștiguri avându-le bursele din Hong Kong (HangSeng +1,42%) și Japonia (Nikkei225 +1,19%).
Acțiunile europene au mai pierdut până la final din câștigurile din prima parte a zilei, încheind mixt sesiunea de tranzacționare de ieri, una în care indicii majori și-au continuat evoluția indecisă din această săptămână. Creșteri un pic mai consistente par să fi avut bursele regionale de la Budapesta (BUX +0,94%), Varșovia (WIG20 +0,78%) și Praga (PX +0,31%).
Principalii indici bursieri americani au terminat ziua de ieri cu câștiguri, pentru S&P500 aceasta fiind prima după patru zile consecutive negative. Excepția a constituit-o DJIA (-0,04%), minusul simbolic datorându-se în principal scăderii de -2,91% a acțiunilor Boeing. Pierderi mai mari au înregistrat DuPont (-2,09%) și Shell (-1,58%), în timp ce la polul opus s-au aflat Uber (+6,19%), Lyft (+3,65%) și Ford (+2,93%). Dealtfel producătorul auto este obligat să-și restructureze activitățile la nivel global, din cauza condițiilor dificile din piața auto, începând cu reducerile tot mai drastice de emisii și trecerea la propulsia electrică și hibrid. Astfel, compania va închide până anul viitor 6 din cele 24 de uzine pe care le are în Europa. Vor fi concediați circa 12000 de angajați, adică aproximativ 20% din personal, cei mai mulți urmând să fie din Marea Britanie, Germania și Rusia.
La BVB au continuat creșterile, principalii indici câștigând ieri peste un procent și stabilind astfel noi maxime pe anul acesta. Dacă e să ne referim la BET-TR, indicele care ia în calcul și dividendele, acesta a depășit valoarea de 14000 puncte, stabilind un nou maxim istoric. Și, din nou un fapt pozitiv, creșterile sunt susținute și de volume ridicate, cele de ieri însumând 15,31 milioane euro, cu 50% peste cele din zilele precedente. Cele mai mari rulaje s-au făcut pe titlurile FP (+0,96%), TLV (+0,21%), EL (+1,35%), SNP (+1,56%) și BRD (+1,61%). Într-o zi extrem de verde, puține au fost acțiunile care au scăzut, de exemplu M (-1,23%) și SFG (-0,50%) dintre componentele indicelui BET (+1,15%), PTR (-2,37%) din sectorul energetic (BET-NG +1,81%) și SIF5 (-0,48%) din sectorul financiar (BET-FI +0,54%).
Pe piața valuară s-au apreciat monedele mai riscante, adică NZD, AUD și CAD, în timp ce GBP a pierdut circa 2% față de coșul valutelor majore. Creștere ușoară pentru EUR/RON, cursul stabilit de BNR fiind 4,7224.
În ultimele 24 ore cotațiile principalelor mărfuri tranzacționate, mă refer aici la petrol și aur, s-au menținut în jurul nivelurilor actuale, fluctuațiile fiind de mică amplitudine. Este o evoluție pe undeva așteptată după mișcările puternice din zilele precedente.
La BVB au continuat creșterile, principalii indici câștigând ieri peste un procent și stabilind astfel noi maxime pe anul acesta. Dacă e să ne referim la BET-TR, indicele care ia în calcul și dividendele, acesta a depășit valoarea de 14000 puncte, stabilind un nou maxim istoric. Și, din nou un fapt pozitiv, creșterile sunt susținute și de volume ridicate, cele de ieri însumând 15,31 milioane lei, cu 50% mai mari decât în zilele precedente. Cele mai mari rulaje s-au făcut pe titlurile FP (+0,96%), TLV (+0,21%), EL (+1,35%), SNP (+1,56%) și BRD (+1,61%). Într-o zi extrem de verde, puține au fost acțiunile care au scăzut, de exemplu M (-1,23%) și SFG (-0,50%) dintre componentele indicelui BET (+1,15%), PTR (-2,37%) din sectorul energetic (BET-NG +1,81%) și SIF5 (-0,48%) din sectorul financiar (BET-FI +0,54%).
Pe piața valutară s-au apreciat monedele mai riscante, adică NZD, AUD și CAD, în timp ce GBP a pierdut circa 2% față de coșul valutelor majore. Creștere ușoară pentru EUR/RON, cursul stabilit de BNR fiind 4,7224.
În ultimele 24 ore cotațiile principalelor mărfuri tranzacționate, mă refer aici la petrol și aur, s-au menținut în jurul nivelurilor actuale, fluctuațiile fiind de mică amplitudine. Este o evoluție pe undeva așteptată, după mișcările puternice din zilele precedente.
Nikkei225 21,338.17 +1.19%
HangSeng 28,621.42 +1.42%
SSEC 2,996.79 +0.69%
FTSE100 7,402.33 -0.19%
DAX 12,271.03 +0.21%
CAC40 5,493.61 -0.13%
DJIA 26,526.58 -0.04%
S&P500 2,924.92 +0.38%
NASDAQ 7,967.76 +0.73%
BET 8,749.34 +1.15%
BET-FI 38,659.61 +0.54%
BET-NG 721.29 +1.81%
EUR/USD 1.1369 EUR/RON 4.7224
GBP/USD 1.2670 USD/RON 4.1521
USD/CHF 0.9766 USD/JPY 107.78
Gold 1,411.95 -0.24%
CrudeOil WTI 59.29 -0.15%
BrentOil 65.53 -0.24%