BVB a continuat tendința ascendentă de la începutul săptămânii iar principalii indici au încheiat o nouă sesiune verde (BET +0,42%, BETFI +1,42%, BETNG +0,72%), excepția fiind BETAeRO (-0,32%). Asemănarea cu ședința de tranzacționare de luni a fost chiar mai evidentă în privința lichidității, atâta timp cât volumele au fost de 7,38M euro, din care 6,61M pe piața acțiunilor. Cele mai mari rulaje le-au avut aceleași acțiuni care fac piața de câteva săptămâni bune, respectiv TLV (-0,42%, 5,11M lei), SNG (+1,94%, 5,08M lei) și FP (+0,50%, 1,90M lei), însă o treime din transferurile de ieri a însemnat dealul cu acțiuni SIF1 (0,00%), în valoare de 11,61M lei.
Acțiunile europene au crescut ieri pentru a treia zi la rând (FTSE100 +0,42%, DAX +0,20%, CAC40 +0,75%), cotațiile scăzute atrâgând investitorii, cu toate că îngrijorările persistente că inflația în creștere și ratele mai mari ale dobânzilor vor trage economia în recesiune au limitat, în partea a doua a zilei, o mare parte a impulsului ascendent.
Săptămâna scurtă a început pe Wall Street cu o sesiune extrem de pozitivă după vânzările din zilele precedente (DJIA +2,15%, S&P500 +2,45%, NASDAQ +2,51%). Acțiunile companiilor aeriene au fost printre cele mai mari câștigătoare înaintea boomului anticipat de călătorii, Spirit Airlines câștigând +7,89% după ce JetBlue și-a majorat oferta de preluare. De asemenea, câștiguri impresionante au avut giganții tehnologici cu cea mai mare capitalizare, respectiv Apple +3,28%, Microsoft +2,46%, Alphabet +3,85%, Amazon +2,32% și Tesla +9,35%. Totuși investitorii ar trebui să se aștepte la o volatilitate mai ridicată miercuri și joi, căci șeful FED Jerome Powell va susține raportul bianual despre politica monetară în fața comisiilor din Senat și Camera Reprezentanților.
Asia&Oceania
Nikkei225 +1,84%
HangSeng +1,87%
CSI300 -0,11%
SSEC -0,26%
ASX200 +1,41%
NZX50 +1,07%
Europa
FTSE100 +0,42%
DAX +0,20%
CAC40 +0,75%
America
DJIA +2,15%
S&P500 +2,45%
NASDAQ +2,51%
TSX +0,38%
BVB
BET +0,42%
BETFI +1,42%
BETNG +0,72%
BETAeRO –0,32%