USD/CHF se află în zona de suport
11/09/2017
The Loonie Remains Strong
13/09/2017

GBP/USD în apropiere de maximele ultimului an

Graficul H1 ne arată că momentan ne aflăm într-o consolidare laterală, logică după creșterea puternică din zilele trecute.

GBP/USD este una dintre cele mai tranzacționate perechi valutare din lume și, cu siguranță, una dintre cele mai vechi (cursul de schimb a fost transmis printr-un cablu de comunicație submarin între Marea Britanie și SUA la mijlocul secolului 19, de aici și termenul de argou de ”cable”). Mai amintesc din când în când anumite considerente despre această pereche, și voi relua aici cele spuse în postarea de pe 01.08, intitulată „GBP/USD între fundamental și tehnic”. ”Volatilitatea ridicată a caracterizat mai mereu GBP/USD, iar zvonurile, scurgerile de informații sau senzația de nervozitate fac ca, de multe ori, să observăm o mișcare a pieței înainte de publicarea unor date sau știri din calendarul economic. Am atras atenția de multe ori asupra faptului că, începând de la decizia istorică a alegătorilor din Marea Britanie de a părăsi Uniunea Europeană, perechea este influențată în principal de acest eveniment. Brexit-ul a trimis cotația la niveluri văzute ultima dată în anii 80, însă ulterior, declanșarea articolului 50 și anunțarea unor alegeri anticipate au determinat o creștere a lirei. Totuși previziunile post-Brexit asupra evoluției GBP/USD diferă în funcție de intervalul de timp…iar grijile privitoare la Brexit continuă să influențeze starea de spirit a investitorilor, deoarece începutul negocierilor dintre Marea Britanie și UE a scos la iveală diferende mari între cele două părți, vorbindu-se despre un “Hard Brexit”, de exemplu, cu abandonul pieței unice”.

Revin din când în când la graficul meu D1, de după scăderea determinată de Brexit, căci zonele pe care le-am trasat acolo au fost ulterior foarte bine respectate. Observăm că prețul se află pe impulsul trendului ascendent bine conturat, foarte aproape de maximele precedente, în drumul către zona de rezistență de la 1,345/1,35. Nu putem însă știi dacă vom vedea cotația la acel nivel, și mai ales dacă aceasta va fi mișcarea care o va duce acolo, sau vom asista la încă o scădere înainte de ultimul impuls. Cei care tranzacționează intraday sau pe termen scurt evident că folosesc time frame-uri mai mici.

Graficul H1 ne arată că momentan ne aflăm într-o consolidare laterală, logică după creșterea puternică din zilele trecute. Suportul și rezistența range-ului sunt exact nivelurile mele de la 1,3164, respectiv 1,3224. Taurii cumpără de la suport, având un risc mic, sperând la reluarea aprecierii către maximul precedent (aflat la 1,3260), și de acolo, trecând prin 1,3323, către 1,34 și 1,3480. De cealaltă parte, vânzătorii aflați la rezistență își doresc o corecție care să readucă cotația undeva în zona dintre nivelurile 1,3067 și 1,3007, pe unde trec atât media obilă SMA 100 de pe H1, care a delimitat în ultima perioadă zonele de BUY/SELL, cât și linia de suport a mișcării ascendente începută pe 24.08.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *