Pictures At An Exhibition
19/10/2018
Buy The Rumor, Sell The News!
23/10/2018

Redevine aurul atractiv?

În cea mai mare parte a acestui an evoluția aurului a fost, parcă mai mult ca niciodată, foarte corelată cu cea a dolarului. Iar metalul prețios, surprinzător sau nu, nu a mai fost considerat, cel puțin în momentele de incertitudine din piețe (și au fost destule în primele 9 luni ale lui 2018), un activ de refugiu, adică un safe heaven. FED a fost cu adevărat hawkish până acum iar ratele de creștere a dobânzii sunt, în mod normal, negative pentru aur, deoarece stimulează dolarul și, de asemenea, cresc costul oportunității de a deține lingouri, care nu oferă randamente. Însă, în ultimele săptămâni, moneda americană și-a mai pierdut din interes, ceea ce poate însemna un moment cheie și un declick pentru aur, care, pe acest fond de nervozitate din piețe, din cauza incertitudinilor politice și economice, se poate decupla de evoluția strâns legată de cea a USD, redevenind atractiv și un refugiu sigur pentru investitori. Se poate intra astfel într-o nouă paradigmă, în care orice majorare a ratei ar putea fi un semn că economia se supraîncălzește puțin, ceea ce ar trebui să fie mai pozitiv pentru aur și problematic pentru acțiuni. Iar, poate mai mult decât aspectul fundamental, imaginea grafică începe să arate mai bine pentru aur acum.Se observă pe graficul weekly că, după acea stabilizare a prețului la suportul extrem de solid din jurul cifrei rotunde 1200 (despre care afirmam data trecută că este cât se poate de normală și pe undeva așteptată după o asemenea mișcare puternic descendentă), prețul a reușit să urce către rezistența puternică de la 1240, pe sub care trece media mobilă SMA200. Iar deasupra se află fibo 23,6 al scăderii multianuale 2011-2015 și media mobilă SMA100, ceea ce face din acest obstacol unul dificil de străpuns, cel puțin din prima încercare. Însă în eventualitatea în care taurii vor reuși în acest demers, se deschid perspectivele unei aprecieri către 1300 și apoi 1370, cifră de care prețul n-a mai trecut de 5 ani.


[dt_highlight color=”” text_color=”” bg_color=””][/dt_highlight]   Află care sunt elementele importante pentru a investi cu succes în piețele financiare. Curs Gratuit La Sediu Profit Point!


Imaginea daily este, parcă, și mai sugestivă, căci prețul a reușit să depășească atât linia descendentă pornită din maximele din aprilie, cât și rezistența de la 1210/15 (fibo 61,8 al creșterii 15.12.2016-25.01.2018). Creșterea s-a oprit deocamdată în linia superioară a canalului ascendent pornit din minimele din august, iar acum asistăm la o consolidare în jurul mediei mobile SMA100. Insă atâta timp cât ne vom menține peste zona de suport, sunt premise pentru o mișcare mai mare în perioada următoare, după cum spuneam tot ultima oară. Căci taurii vor avea argumente ca să încerce străpungerea zonei de rezistență 1238/43 din jurul fibo 50,0 și atingerea target-ului următor, de la 1261/66 și fibo 38,2, de care se apropie acum SMA200.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *