FED a schimbat tonul, urmează partitura?
17/01/2019
Vor fi taurii opriți?
18/01/2019

Briefing 18.01.2019

Cât despre EUR/RON, deviza este “nici o zi fără atingerea unui nou maxim”. Motivele fundamentale și tehnice, despre care am tot vorbit, au urcat cotația la 4,6890, păstrând astfel tendința de depreciere a leului din această perioadă.

Ieri au revenit scăderile pe piețele de capital din Asia și Europa, o evoluție pe undeva așteptată, însă acestea au fost de mică amplitudine. De remarcat cele două zile consecutive de scădere pentru indicele reprezentativ al bursei londoneze FTSE100 (-0,47% alaltăieri și -0,40% ieri).

Principalii indici bursieri americani au primit însă un impuls întârziat către finalul sesiunii după ce unele rapoarte – ulterior negate – afirmau că SUA încearcă să relanseze negocierile comerciale cu China prin ridicarea tarifelor comerciale. Indiferent dacă este adevărat sau nu, a fost suficient pentru a împinge indicii majori în sus pentru o nouă zi. Raportările la Q4 au continuat cu rezultate mixte, mai slabe pentru MorganStanley (-4,41%) și mixte pentru Netflix (+0,51%).

Verdele s-a menținut și la București, principalii indici bursieri autohtoni câștigând și ieri aproximativ 1,50%, după închiderea pozitivă de acum două zile. Motorul acestor creșteri a fost revenirea de circa 4 procente a acțiunilor celor două bănci importante, TLV și BRD, adică exact cele vândute cel mai mult în ultima perioadă, cea de după stabilirea taxei pe activele financiare. Creșterea de 3% a TGN a determinat și aprecierea indicelui energetic BET-NG cu circa 1%. Din păcate volumele au fost extrem de modeste, confirmând, iată, regula din aceste zile, și anume creșteri pe volume mici și scăderi pe volume mari. Asta face, așa după cum anticipam săptămâna trecută, ca tendința generală să fie deocamdată descendentă.

Evoluții mixte și de mică amplitudine pe piața valutară, singura mișcare importantă de ieri fiind aprecierea lirei sterline, perechea GBP/USD atingând nivelul psihologic 1,30. Cât despre EUR/RON, deviza este “nici o zi fără atingerea unui nou maxim”. Motivele fundamentale și tehnice, despre care am tot vorbit, au urcat cotația la 4,6890, păstrând astfel tendința de depreciere a leului din această perioadă.

Prețul aurului se menține de aproximativ 10 zile în jurul cotației de 1290$/uncie, însă dacă această consolidare se prelungește, este posibil să asistăm pe viitor, dacă pragul de la 1300 va fi trecut, la mișcări mai puternice sau de durată mai mare.

Nikkei225 20,402.27 -0.20%

HangSeng 26,755.63 -0.54%

SSEC 2,559.64 -0.42%

FTSE100 6,834.92 -0.40%

DAX 10,918.62 -0.12%

CAC40 4,794.37 -0.34%

DJIA 24,370.10 +0.67%

S&P500 2,635.96 +0.76%

NASDAQ 7,084.46 +0.71%

BET 7,184,84 +1.52%

BET-FI 34.331.60 +1.52%

BET-NG 614.53 +0.98%

EUR/USD 1.1393 EUR/RON 4.6890

GBP/USD 1.2992 USD/RON 4.1126

USD/CHF 0.9936 USD/JPY 109.20

Gold 1,291.70 -0.16%

CrudeOil WTI 52.22 -0.17%

BrentOil 61.20 -0.20%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *