Gold Rush
29/01/2019
Dow jones, într-un punct și moment important
30/01/2019

Briefing 30.01.2019

Volumele de ieri au fost în media zinică din ultima perioadă, însă BVB speră să le crească (planul este o dublare a valorii tranzacționate în următorii 10 ani), un prim pas fiind făcut prin aprobarea proiectului de constituire a unei Contrapărți Centrale.

Ziua de ieri a debutat cu scăderi pe bursele din Australia și Noua Zeelandă, însă în Asia evoluția a fost mixtă, indicii din principalele piețe fiind pe undeva indeciși și având variații de preț minime.

În schimb în Europa culoarea pe majoritatea burselor a fost verde, în top aflându-se indicele BIST100 de la Istanbul (+2,77%), FTSE100 de la Londra (+0,91%, după cele 5 zile consecutive de scăderi), dar și bursele din țările scandinave, cu creșteri de aproape un procent.

Închidere mixtă în SUA după o ședință de tranzacționare în general negativă, însă cu o revenire pe final pentru indicele DJIA (+0,21%), ceilalți doi indici majori terminând cu pierderi de -0,15% S&P500, respectiv -0,81% NASDAQ. Tonul scăderilor l-a dat, așadar sectorul tehnologic, în top aflându-se Nvidia (-4,64%), Twitter (-4,50%), Verizon (-3,25%), Amazon (-2,69%) și Facebook (-2,22%). După închidere a dat rezultatele și gigantul Apple, compania anunțând față de așteptări un plus de 0,01$ la profitul/acțiune și un plus de 300 milioane $ la venituri, cifre care au dus la o creștere a prețului în aftermarket.

La București suntem într-o perioadă de scădere (iată 4 zile consecutive), care au readus indicii la minimele din decembrie. Din nou acțiunile bancare TLV (-1,96%) și BRD (-1,00%) au tras indicele BET în jos (scădere -0,81%), însă cel mai mult a scăzut SFG (-3,54%). Ca de obicei aș spune BET-FI a evoluat pe invers, însă n-a reușit să închidă pe verde (-0,02%), creșterea SIF2 fiind de +1,03%. O evoluție pozitivă a înregistrat și TGN (+0,62%), însă n-a fost suficient pentru a schimba tendița pe indicele energetic BET-NG (-0,60%). Volumele de ieri au fost în media zinică din ultima perioadă, de 9,15 milioane euro, însă BVB speră să le crească (planul este o dublare a valorii tranzacționate în următorii 10 ani), un prim pas fiind făcut prin aprobarea proiectului de constituire a unei Contrapărți Centrale. Această instituție este necesară pentru compensarea tranzacțiilor astfel încât acțiunile să poată fi împrumutate în condiții sigure și astfel să se poată implementa noi instrumente, cum ar fi short selling, tranzacționare în marjă, derivate pe indici, acțiuni românești, perechi valutare, etc.

Pe forex am asistat la o depreciere a GBP după ce aseară în parlamentul britanic s-au discutat și votat sau respins o seamă de amendamente propuse de partide la acordul Brexit, deși UE a fost fermă până acum eliminând din start orice noi negocieri. În ansamblu, ședința s-a desfășurat în așa cum era de așteptat, astfel încât vânzarea GBP poate fi pe undeva surprinzătoare, însă trebuie ținut cont de faptul că probabil s-au închis preventiv din poziții, marcându-se profituri pe creșterea din ultimele zile. Evoluție laterală ieri pentru EUR/RON, undeva între 4,7750 și 4,7550, cotația BNR fiind stabilită la 4,7601

Dacă petrolul a recuperat ieri pierderile din urmă cu o zi, prețul aurului a continuat să crească și astfel a revenit la cotația din mai 2018 (1311$/uncie).

Nikkei225 20,664.64 +0.08%

HangSeng 27,531.68 -0.16%

SSEC 2,594.25 -0.10%

FTSE100 6,833.93 +1.29%

DAX 11,218.83 +0.08%

CAC40 4,928.18 +0.81%

DJIA 24,579.96 +0.21%

S&P500 2,640.00 -0.15%

NASDAQ 7,028.29 -0.81%

BET 6,948.96 -0.81%

BET-FI 33,416.09 -0.02%

BET-NG 614.74 -0.60%

EUR/USD 1.1436 EUR/RON 4.7601

GBP/USD 1.3063 USD/RON 4.1600

USD/CHF 0.9948 USD/JPY 109.42

Gold 1,310.40 +0.56%

CrudeOil WTI 53.14 +2.21%

BrentOil 61.17 +2.07%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *