Briefing 15.02.2019
15/02/2019
Raliul continuă
18/02/2019

Briefing 18.02.2019

Dealtfel NASDAQ, într-un top mondial pe anul acesta, se află pe locul 4 după bursele din Argentina, Shenzen dar și după indicele Russell 2000, un indice al small-cap (companii cu capitalizare mică).

În Asia vineri am avut scăderi de peste 1%, care însă n-au avut cum să anuleze, de exemplu, avansul de 4% din prima parte a săptămânii pentru Nikkei. Dacă în HongKong randamentul săptămânal este ușor negativ (-0,13%), în schimb în China indicii câștigă între 2-3%, recuperând astfel după perioada închisă prilejuită de sărbătorirea anului nou.

Am încheiat o săptămână extrem de pozitivă pentru majoritatea indicilor europeni. De notat iarăși o serie de cinci zile consecutive verzi pentru FTSE100, însă ceilalți 2 indici majori, chiar dacă au înregistrat joi pierderi, încheie săptămâna cu cele mai mari randamente de anul acesta, respectiv +3,57% pentru DAX și +3,81% pentru CAC40, mai mari, iată, decât cel de +2,33% al indicelui londonez. Vineri, cele mai mai creșteri le-au avut indicii de la Viena (+2,11%), Madrid (+1,91%) și Milano (+1,90%), care are și cel mai mare plus săptămânal (+4,36%).

Creșteri puternice pe Wall Street vineri, amplificate pe undeva și de optimismul ce vine dinspre negocierile comerciale SUA-China. Discuțiile vor continua săptămâna acesta la Washington, în efortul de a încheia un acord înainte de deadline-ul din 01 martie. Sectorul bancar a fost locomotiva ce a dus indicele DJIA la un plus de +1,74%, cu creșteri de 3-5% pentru DeutscheBank, AIG, MorganStanley, GoldmanSachs, JPMorgan sau Citigroup. Am remarcat totodată cele 5 zile de creștere pentru indicele tehnologic NASDAQ, însă, cu toate acestea, câștigul săptămânal (+2,37%) este mai mic decât al lui S&P500 (+2,48%), și mai ales decât al lui DJIA (+3,07%), chiar dacă acesta a înregistrat 2 zile negative pe parcursul săptămânii recent încheiate. Dealtfel NASDAQ, într-un top mondial pe anul acesta, se află pe locul 4 după bursele din Argentina, Shenzen dar și după indicele Russell 2000, un indice al small-cap (companii cu capitalizare mică).

Apreciere ușoară vineri pentru indicele BET (+0,20%) de la BVB, care însă completează, iată, o nouă săptămână verde, e adevărat, cu plusuri mai mici decât cele spectaculoase din 4-8.02. Volumele au fost, iarăși, destul de ridicate (circa 13 milioane euro), ducând astfel media săptămânală la aproape 12 milioane. Cea mai lichidă acțiune a rămas TLV (-1,19%), urmată de SNN (+3,66%, cea mai mare creștere de vineri), SNP (-0,43%) și TEL (-1,58%), care a pierdut în Q4 peste 10 milioane lei din profitul net raportat la 9 luni. Pe locul doi în topul câștigurilor s-a situat FP (+3,53%), ce a propus distribuirea unui dividend brut de 0,0903 lei/acțiune, care la prețul de închidere înseamnă un randament de peste 10%. Singurul indice negativ a fost BET-NG (-0,06%), tras în jos, pe lângă TEL, și de SNG (-0,95%), cu un profitul net în 2018 mai mic cu 22% față de anul precedent. De remarcat și creșterea TGN (+1,97%), chiar dacă profitul net s-a diminuat cu circa 14%. Cel mai mult a crescut indicele financiar BET-FI (+1,15%), cu motoare FP și SIF (+3,06%), chiar în contextul în care SIF5 a pierdut -2,15%.

USD s-a depreciat vineri, mai ales în raport cu GBP (100 puncte creștere pentru perechea GBP/USD), dar și față de monedele commodities. Pe parcursul săptămânii însă performerul detașat a fost NZD (+13,28% față de un coș al valutelor importante), după mesajul mai puțin dovish al RBNZ. A fost urmat de AUD și CAD, adică aceleași valute mai riscante, iar dacă adăugăm aici creșterile puternice de pe piețe de acțiuni, adică activele riscante, putem trage concluzia că a fost o săptămână în care apetitul la risc al investitorilor s-a manifestat din plin. Săptămâna trecută EUR/RON a fluctuat între 4,75-4,74 (intraday 4,7540-4,7360), vineri BNR = 4,7383 undeva la limita inferioară.

Creșterile din acestă săptămână au dus cotația petrolului Brent la 66$/baril, prețul trecând astfel peste zona de rezistență din jurul maximelor ultimelor 5 săptămâni. De asemenea și prețul aurului, după ce a confirmat suportul de la 1300$/uncie, și-a reluat creșterea, ajungând acum la 1320$.

Nikkei225 20,900.63 -1.13%

HangSeng 27,900.84 -1.87%

SSEC 2,682.39 -1.42%

FTSE100 7,236.68 +0.55%

DAX 11,299.80 +1.89%

CAC40 5,153.19 +1.79%

DJIA 25,883.25 +1.74%

S&P500 2,775.60 +1.09%

NASDAQ 7,472.41 +0.61%

BET 7,657.08 +0.20%

BET-FI 35,169.46 +1.15%

BET-NG 670.95 -0.06%

EUR/USD 1.1297 EUR/RON 4.7383

GBP/USD 1.2897 USD/RON 4.2016

USD/CHF 1.0046 USD/JPY 110.54

Gold 1,325.00 +0.84%

CrudeOil WTI 55.79 +2.54%

BrentOil 66.29 +2.66%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *