Posibile evoluții pentru cotația Transgaz
10/04/2019
BET-FI într-un punct important
11/04/2019

Briefing 11.04.2019

Evenimentul principal a fost reuniunea de politică monetară a ECB, care a menținut dobânda cheie la 0%, în linie cu estimările analiștilor, reiterând că se așteaptă ca dobânzile să rămână la nivelurile actuale cel puțin până la sfârșitul anului și, în orice caz, atât timp cât va fi necesar.

Dacă bursa din Australia are 3 zile de creștere din tot atâtea săptămâna aceasta, în schimb cea din Noua Zeelandă a ajuns deja la 6 închideri negative consecutive. Zi de corecție ieri pentru indicele japonez Nikkei225 (-0,53%), în timp ce principalii indici bursieri chinezești își continuă raliul extrem de puternic din acest an, câștigurile de ieri fiind însă modeste.

În Europa piețele au evoluat mixt, însă evenimentul principal a fost reuniunea de politică monetară a ECB, care a menținut dobânda cheie la 0%, în linie cu estimările analiștilor, reiterând că se așteaptă ca dobânzile să rămână la nivelurile actuale cel puțin până la sfârșitul anului și, în orice caz, atâta timp cât va fi necesar pentru a asigura în continuare convergența susținută a ratelor inflației. Președintele Mario Draghi a folosit un ton mai dovish în conferința de presă. El nu a dat nici un indiciu despre TLTRO-urile (operațiunile de refinanțare targetate pe termen lung) anunțate recent, dar a spus, printre altele, că „suntem gata să folosim toate instrumentele, TOATE instrumentele”. Afirmația fost apreciată de analiști ca o sugestie extrem de indrazneață, poate chiar la limita ratelor negative.

Închidere pozitivă pentru principalii indici bursieri americani, singurul care a închis extrem de aproape de cotația din urmă cu 24 ore fiind DJIA (+0,03%). Acesta a fost însă tras în jos de scăderile de -1,11% a două dintre acțiunile cu cea mai mare pondere în indice, mă refer la Boeing (pondere 9,57%) și UnitedHealth (pondere 6,45%). Totuși lider la scăderi a fost nou listata companie de ride-sharing Lyft (-10,85%), care a strâns 2,7B $ la IPO însă de atunci prețul a pierdut aproape 18% în câteva zile. La polul opus, cu o creștere de aproape 4 procente (+3,98%) a fost Levi Strauss, o altă companie recent revenită la cota bursei după 34 ani.

Evoluția bursei de la București a fost caracterizată ieri de fluctuații minore și de volume modeste, de doar 4,52 milioane euro, adică jumătate din lichiditatea medie zilnică de anul trecut. De data aceasta cea mai tranzacționată a fost SNP (-0,14%), care a comunicat ieri că în primul trimestru și-a redus cu 8% producția de gaze naturale. Dealtfel indicele energetic a pierdut cel mai mult (-0,37%), tras în jos și de SNG (-0,60%) și de SNN (-0,39%). Producătorul de energie nucleară a notificat piața despre modificarea convocatorului pentru AGOA la solicitarea FP, în calitate de acționar minoritar, care a propus acordarea de dividende suplimentare, adică distribuirea a 439M lei din profitul net, comparativ cu cele 379M lei propuse de consiliul de administraţie, ceea ce urcă randamentul dividendelor de la 11% la aproape 13%, conform cotației de închidere de ieri. Închidere ușor negativă și pentru celălalt indice sectorial BET-FI (-0,06%), în timp ce indicele reprezentativ BET a încheiat a opta zi consecutivă pe verde, e adevărat plusul de ieri fiind mai mult simbolic (+0,04%).

Pe piața valutară USD a avut în general o tendință de depreciere în raport cu principalele valute, într-o zi în care procesul verbal al reuniunii FOMC din martie a arătat că oficialii FED nu se așteaptă să modifice politica ratei dobânzilor în acest an, pe fondul preocupărilor legate de negocierile comerciale SUA-China, procesul nefinalizat Brexit și posibilitatea unei încetiniri economice în Europa și China, mai mare decât cea preconizată. Dacă în cursul dimineții cotația EUR/RON a atins 4,7670, ulterior BNR a stabilit un curs de 4,7611 iar până la închidere prețul a coborât la 4,7550.

Cât despre cotațiile principalelor mărfuri tranzacționate, acestea au avut pe parcursul zilei de ieri o tendință de ușoară apreciere.

Nikkei225 21,687.57 -0.53%

HangSeng 30,119.56 -0.13%

SSEC 3,241.93 +0.07%

FTSE100 7,421.91 -0.05%

DAX 11,905.91 +0.47%

CAC40 5,449.88 +0.25%

DJIA 26,157.16 +0.03%

S&P500 2,888.21 +0.35%

NASDAQ 7,964.24 +0.69%

BET 8,304.90 +0.04%

BET-FI 36,121.78 -0.06%

BET-NG 707.61 -0.37%

EUR/USD 1.1271 EUR/RON 4.7611

GBP/USD 1.3091 USD/RON 4.2223

USD/CHF 1.0027 USD/JPY 110.97

Gold 1,312.40 +0.31%

CrudeOil WTI 64.46 +0.75%

BrentOil 71.63 +1.44%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *