Briefing 07.06.2019
07/06/2019
Briefing 11.06.2019
11/06/2019

Briefing 10.06.2019

Asta după ce piața muncii a avut o evoluție sub așteptări luna trecută, crescând șansele unui tăieri de dobândă din partea FED, în contextul în care războiul comercial amenință creșterea economiei americane, una care ar urma, însă, să atingă luna viitoare cea mai lungă perioadă de expansiune economică din istorie.

Cele trei zile pozitive n-au fost suficiente pentru NZX50 să recupereze scăderea de marți, astfel că bursa din Noua Zeelandă încheie a cincea săptămână negativă (din 23) pe anul acesta (-0,68%). Tot pe minus au terminat și bursele din China (închise vineri și cu pierderi în restul zilelor), dar în schimb a fost o săptămână pozitivă pentru Nikkei225 (+1,39%) și Hang Seng (+0,25%).

Creșterile de vineri, în special din sectorul tehnologic, încheie o săptămână extrem de pozitivă pentru indicii majori europeni, cu plusuri între două și trei procente, care pentru FTSE100 (+2,35%) înseamnă aproape jumătate din creșterea din primele 5 luni. Cifrele de vineri din Germania confirmă însă că producția industrială a scăzut cu 1,9% față de luna anterioară, cel mai amplu declin lunar din ultimii patru ani, iar exporturile au coborât cu 3,7%, de asemenea cea mai accentuată scădere din 2015. În acest context banca centrală (Bundesbank) a redus puternic (la +0,6%) prognoza privind creșterea celei mai mari economii europene în acest an (de la +1,6% în decembrie).

Pe Wall Street creșterile puternice de vineri consfințesc cea mai bună săptămână din 2019, cu câștiguri de peste 4% pentru principalii indici bursieri americani. Asta după ce piața muncii a avut o evoluție sub așteptări luna trecută, crescând șansele unui tăieri de dobândă din partea FED, în contextul în care războiul comercial amenință creșterea economiei americane, una care ar urma, însă, să atingă luna viitoare cea mai lungă perioadă de expansiune economică din istorie. Pe de altă parte SUA și Mexicul au ajuns la un acord privind imigrația, evitând astfel implementarea unor taxe asupra bunurilor mexicane, care au fost suspendate pe termen nedefinit, Mexicul fiind de acord să ia măsuri pentru a reduce substanțial sau chiar elimina imigrația ilegală.

Bursa de la București încheie o săptămână în general pozitivă, cu principalii indici stabilind maxime anuale, în pofida ajustărilor ex-dividend pe anumite acțiuni relevante. A fost o săptămână bună din punct de vedere al volumelor de tranzacționare, cu o medie zilnică de 12,55 milioane euro (sub cea dinainte, record pe anul acesta), chiar dacă rulajul de doar 4,92 milioane euro de vineri a tras în jos media zilnică. Cele mai lichide titluri au fost TLV (+1,34%), SNG (+1,26%) și FP (-6,36%), acțiune care s-a ajustat ex-dividend, tragând în jos în special indicele financiar BET-FI (-2,67%), care a pierdut cel mai mult. Dealtfel celălalt indice sectorial, BT-NG, a câștigat +1,09%, doar două dintre componentele sale (OIL -10,36% și PTR -0,58% ) terminând ziua pe roșu. Astfel, indicele energetic câștigă săptămâna trecută +1,45%, ajungând la un randament anul acesta de +18,82%, cel mai mare dintre indicii autohtoni.

USD a scăzut și vineri după datele venite dinspre piața muncii, încheind una dintre cele mai slabe săptămâni de anul acesta. În luna mai, în SUA s-au creat doar 75K de locuri de muncă (față de așteptări de 175K), cea mai slabă evoluție din ultimele 3 luni, salariul mediu orar a crescut cu 3,1% (așteptări de +3,2%), în timp ce rata șomajului s-a menținut la 3,6%, minimul ultimilor 50 de ani. A fost o săptămână în care s-a menținut tendința de scădere pentru EUR/RON, cotația ajungând acum la 4,7180, cursul stabilit vineri de BNR fiind 4,7190.

După scăderile din săptămânile precedente cotațiile petrolului și-au mai revenit în ultimele zile, în timp ce prețul aurului a ajuns la 1340$/uncie, după cea mai mare creștere săptămânală de anul acesta.

Nikkei225 20,884,71 +0.53%

HangSeng 26,965.28 closed

SSEC 2,827.80 closed

FTSE100 7,331.94 +0.99%

DAX 12,045.38 +0,77%

CAC40 5,364.05 +1,62%

DJIA 25,983.94 +1.02%

S&P500 2,873.34 +1.05%

NASDAQ 7,742.10 +1.66%

BET 8,575.77 -0.55%

BET-FI 37,835.23 -2.67%

BET-NG 723.21 +1.09%

EUR/USD 1.1333 EUR/RON 4.7190

GBP/USD 1.2740 USD/RON 4.1887

USD/CHF 0.9878 USD/JPY 108.20

Gold 1,344.90 +0.16%

CrudeOil WTI 54.04 +2.76%

BrentOil 63.27 +2.59%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *