Briefing 02.12.2019
02/12/2019
Briefing 04.12.2019
04/12/2019

Briefing 03.12.2019

Ultima lună din 2019 a început pe Wall Street cu scăderi pentru principalii indici bursieri americani, pe fondul unei incertitudini sporite în ceea ce privește politica comercială și a datelor slabe privind producția. Președintele american Donald Trump a anunțat o nouă rundă de tarife cu efect imediat la importurile de oțel din Argentina și Brazilia, ridicând întrebări cu privire la angajamentul său de a încheia un acord comercial cu China. Președintele a susținut că producătorii și fermierii americani nu își pot exporta în mod corect bunurile din cauza devalorizării masive a altor valute și a acuzat pentru asta Rezerva Federală (FED) și politicile sale ridicole. În același timp, indicatorul PMI al producției a scăzut în luna noiembrie la 48,1 de la 49,4 în luna precedentă, cifra fiind apropiată de cele mai reduse niveluri de la criză încoace.

Și piețele bursiere europene au inversat tendința de creștere de la începutul sesiunii și s-au închis puternic pe roșu ieri, urmărind pierderile de pe Wall Street. Am consemnat scăderi de peste două procente pentru mai mulți indici importanți, printre care cei de la Milano (FTSE MIB -2,28%), Madrid (IBEX35 -2,09%), Frankfurt (DAX -2,05%) și Paris (CAC40 -2,01%).

În schimb săptămâna de tranzacționare a debutat la Bursa de Valori București (BVB) cu o ședință de tranzacționare mixtă, care a dus indicele indicele reprezentativ BET (+0,16%) la noi maxime post-criză. Este pentru prima oară după mai bine de 12 ani când indicele celor mai lichide acțiuni românești a închis peste reperul de 9.900 puncte, respectiv 9,903.07 puncte. Însă lichiditatea a fost, ca de obicei, slabă, de doar 4,76 milioane euro, iar două treimi din rulajele de ieri s-au efectuat cu titlurile OMV Petrom (SNP -0,23%), BRD Groupe Societe Generale (BRD +0,39%) și Banca Transilvania (TLV +0,78%). Topul a fost încheiat de acțiunile Fondul Proprietatea (FP 0,00%) și Romgaz (SNG +0,13%). În schimb indicii sectoriali energetic BET-NG (-0,13%) și financiar BET-FI (-0,78%) au afișat pierderi la finalul unei zile care a consemnat o premieră, și anume activarea mecanismului de întrerupere a volatilității. Sistemul Bursei a declanșat acest mecanism la apariția unui ordin de vânzare pe SIF Banat Crișana (SIF1 -1,44%) pentru un pachet de 35.000 acțiuni, care nu-și avea contrapartea decât la niveluri inferioare cu 3% sub referința de vineri, ceea ce o scotea din tunelul dinamic acceptat pentru regimul deschis al pieței. În prima zi de când a fost eliminat coridorul de variație de 15%, acest emitent a intrat în regim de licitație pentru 3 minute, iar terminalul Bursei și-a atins scopul de a aduna mai mulți investitori interesați de achiziții să participe.

Pe piața valutară performerul zilei de ieri a fost dolarul neozeelandez (NZD, +6% față de coșul monedelor importante), urmat de francul elvețian (CHF) și dolarul australian (AUD), în timp ce la polul opus s-au situat dolarul canadian (CAD -5%) și cel american (USD -4%). Săptămâna a început favorabil pentru leul roânesc, atâta timp cât cotația EUR/RON s-a stabilizat și chiar a scăzut un pic, cursul stabilit de Banca Națională a României (BNR) fiind de 4,7777.

Cotațiile petrolului au început luna în creștere, recuperând o parte din pierderile consemnate săptămâna trecută, pe fondul informațiilor potrivit cărora OPEC și aliații săi ar putea agrea reducerea suplimentară a producției comune de petrol. Astfel, ministrul irakian al Petrolului, Thamir Ghadhan, a declarat că la reuniunea bianuală din această săptămână de la Viena, membrii organizației vor anunța, cel mai probabil, un acord privind reducerea producției comune de petrol cu încă 400.000 de barili pe zi. Însă, potrivit unor surse citate de Bloomberg, Arabia Saudită se pregătește să anunțe că nu mai este dispusă să compenseze creșterea producției din partea altor membri prin reducerea producției proprii. În plus, așa după cum am relatat zilele trecute, Rusia a indicat că ar prefera ca organizația și aliații să discute o eventuală prelungire a acordului de reducere a producției comune la o dată ulterioară, mai aproape de finalul lunii martie, când expiră actualul acord.

Nikkei225 23,529.50 +1.01%

HangSeng 26,444.72 +0.37%

SSEC 2,875.81 +0.13%

FTSE100 7,285.94 -0.82%

DAX 12,964.68 -2.05%

CAC40 5,786.74 -2.01%

DJIA 27,783.04 -0.96%

S&P500 3,113.87 -0.86%

NASDAQ 8,667.99 -1.12%

BET 9,903.07 +0.16%

BET-FI 46,613.37 -0.78%

BET-NG 793.50 -0.13%

EUR/USD 1.1080 EUR/RON 4,7777

GBP/USD 1.2944 USD/RON 4.3378

USD/CHF 0.9914 USD/JPY 108.97

Gold 1,468.90 -0.26%

Crude WTI 55.97 +1.45%

Brent 60.94 +0.94%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *