Market Briefing 19.01.2022
19/01/2022
Market Briefing 21.01.2022
21/01/2022

Market Briefing 20.01.2022

Tablet pc, orange cup and paper with graphs

La BVB am asistat la o sesiune în care indicele BET (+0,07%) a fluctuat în jurul valorii din urmă cu o zi, în timp ce indicii sectoriali BETFI (+0,71%) și BETNG (-0,38%) au închis mixt. La nici 15 ore de la anunțul unui plasament privat accelerat, FP (+1,96%) a vândut 2,275B acțiuni SNP (0,00%), adică 4% din companie, pe care a obținut 978,25M lei. Astfel că povestea zilei de ieri a fost despre aceste două companii, atâta timp cât din rulajul de 13,59M euro al pieței de acțiuni, peste 60% au însemnat tranzacții cu aceste două titluri. Iar prețul de închidere al SNP (0,4700 lei) este cu peste 9% superior celui de 0,4300 lei/acțiune al plasamentului accelerat. Volume ușor în creștere pe piața AeRO (2,70M lei), însă și aici 50% din rulaje s-au efectuat doar cu acțiunile AROBS (-1,44%), în timp ce SAFE (+2,39%) și SMTL (+4,31%) au înregistrat tranzacții de peste 200K lei fiecare.

Majoritatea indicilor bursieri europeni au revenit ieri pe creștere, căci investitorii au apreciat rezultatele financiare bune, deși preocupările legate de cifrele inflației și de un ritm mai rapid al creșterii ratelor dobânzii în 2022 continuă să afecteze sentimentul. Printre acțiunile care au înregistrat aprecieri am remarcat Valneva (+19,77%), după ce datele preliminare au sugerat că trei doze din noul vaccin Covid al companiei biotech pot neutraliza varianta Omicron, producătorul german de îmbrăcăminte sport Puma (+1,23%), cu vânzări trimestriale preliminare și profit peste așteptări, Deliveroo (+1,42%), după ce numărul comenzilor de pe platforma sa a crescut anual în Q4 cu +36% și Vivendi (+1,47%), cu o recomandare de ”BUY” de la Goldman Sachs.

Deși cu evoluții pozitive de-a lungul sesiunii, principalii indici bursieri americani au încheiat ziua cu pierderi, în timp ce randamentele trezoreriei au scăzut pentru a doua zi la rând din maximele ultimilor doi ani, iar investitorii și-au mutat atenția către rezultatele corporative. Câștigurile Travelers Companies (+3,19%) și American Airlines (-3,18%) au depășit estimările, în timp ce United Airlines (-3,42%) și-a redus previziunile de creștere pentru acest an. În ce privește datele macroeconomice, numărul de americani care au depus noi cereri de ajutor de șomaj a crescut la în ultima săptămână la 286.000, cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii octombrie și cu mult peste așteptările pieței. Este, totodată, cea mai mare creștere săptămânală de la jumătatea lunii iulie, deoarece tulpina Omicron s-a răspândit rapid, iar angajatorii continuă să întâmpine dificultăți în menținerea angajaților pe fondul creșterii record a renunțărilor la locurile de muncă.

Asia&Oceania

Nikkei225 +1,11%

HangSeng +3,42%

CSI300 +0,90%

SSEC -0,09%

ASX200 +0,14%

NZX50 -0,91%

Europa

FTSE100 -0,06%

DAX +0,65%

CAC40 +0,30%

America

DJIA -0,89%

S&P500 -1,10%

NASDAQ -1,30%

TSX -0,69%

BVB

BET +0,07%

BETFI +0,71%

BETNG -0,38%

BETAeRO +0,54%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *