Market Briefing 16.03.2022
16/03/2022
Market Briefing 21.03.2022
21/03/2022

Market Briefing 18.03.2022

Tablet pc, orange cup and paper with graphs

La BVB, raliul început după panica din 07.03 a ajuns repede la 7 ședințe de creștere (din ultimele 9), câștigurile consemnate începând cu acea dată (în ultimele cinci zile BET +4,67%, BETFI +3,94%, BETNG +3,01%, BETAeRO +3,58%) anulând practic pierderile din această lună și reducând scăderile de la începutul anului ale principalilor indici bursieri locali (BET -2,88%, BETFI -3,68%, BETNG -6,51%, BETAeRO -5,78%). Trebuie remarcate însă volumele excepționale de vineri (38,15M euro, din care 36,81M doar pe piața de acțiuni, printre cele mai ridicate din ultimii ani), cu rulaje extrem de consistente pe acțiunile incluse în indicii FTSE Russell M (-1,71%, 64,78M lei), SNP (+2,61%, 33,10M lei), TLV (+2,94%, 21,04M lei), SNN (+5,89%, 19,47M lei), ONE (+4,17%, 95,14M lei), dar și cu SIF5 (18,33M lei, din care o tranzacție deal de 12,14M lei).

Sentimentul din piețe s-a schimbat cu adevărat în ultima săptămână după ce se înrăutățise foarte mult pe fondul îngrijorărilor legate de război, însă probabil că volatilitatea va persista, mai ales în contextul incertitudinilor legate de situația din Ucraina. Acțiunile europene au încheiat a doua săptămână consecutivă pozitivă (FTSE100 +3,37%, DAX +4,94%, CAC40 +5,03%, creșterile consistente fiind cele mai mari din ultimele 17 luni), una în care investitorii au pus în balanță creșterile ratelor dobânzii ale FED și BOE și negocierile dintre Rusia și Ucraina. Totuși, cu excepția FTSE100 (-0,27%), pierderile de la începutul anului rămân consistente pentru bursele de la Frankfurt (DAX -9,27%) și Paris (CAC40 -7,45%).

Sesiunea de vineri de pe Wall Street, a 4-a consecutivă verde (una în care au crescut mult acțiunile din sectorul tehnologic, printre performere Nvidia +6,81%), a făcut ca indicii bursieri americani să consemneze cea mai bună săptămâna din noiembrie 2020 (DJIA +4,98%, S&P500 +5,43%, NASDAQ +6,71%), și astfel să recupereze puternic din pierderile din 2022 (DJIA -4,36%, S&P500 -6,36%, NASDAQ -11,19%). A fost o săptămână în care bursele au fost susținute de speranța că Rusia și Ucraina vor ajunge la un acord pentru încetarea războiului și de măsurile de stimulare promise de China, în contextul în care FED a anunțat prima majorare a dobândă din 2018 (un non-event până la urmă), practic începutul ciclului de înăsprire (șase creșteri suplimentare fiind așteptate în acest an).

Asia&Oceania YTD last week

Nikkei225 -6,58% +5,78%

HangSeng -8,48% +3,67%

CSI300 -13,65% -0,82%

SSEC -10,68% -1,61%

ASX200 -2,02% +3,10%

NZX50 -6,58% +2,72%

Europa

FTSE100 -0,27% +3,37%

DAX -9,27% +4,94%

CAC40 -7,45% +5,03%

America

DJIA -4,36% +4,98%

S&P500 -6,36% +5,43%

NASDAQ -11,19% +6,71%

TSX +2,81% +1,68%

BVB

BET -2,88% +4,67%

BETFI -3,68% +3,94%

BETNG -6,51% +3,01%

BETAeRO -5,78% +3,58%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *