Market Briefing 28.03.2022
28/03/2022
Market Briefing 30.03.2022
30/03/2022

Market Briefing 29.03.2022

Tablet pc, orange cup and paper with graphs

Zi foarte bună la BVB, toți indicii consemnând la finalul sesiunii aprecieri (BET +2,50%, BETFI +1,09%, BETNG +2,92%, BETAeRO +1,64%). Volumele de tranzacționare de 86,46M euro pot induce în eroare, căci rulajele pe piața acțiunilor au fost de doar 14,23M euro, diferența venind din piața obligațiunilor, unde sistemul bursei a procesat emisiunea denominată în lei și scadentă în anul 2027 (BCR27) în valoare de 353M lei a BCR. Cele mai tranzacționate au fost acțiunile TLV (+1,62%, 21,07M lei), SNG (+4,30%,11,98M lei) și FP (+4,42%, 5,45M lei, care a anunțat că pregătește o operațiune de răscumpărare ce vizează achiziția a 325M acțiuni), în condițiile în care dintre cele 20 componente ale indicelui reprezentativ, doar AQ (-0,93%) și TEL (-0,49%) au închis pe roșu.

Creșteri puternice pe bursele europene (cu indicii DAX +2,79% și CAC40 +3,08% ajunși la maximele ultimilor 5 săptămâni), după ce ministrul adjunct al Apărării din Rusia a declarat, după discuțiile bilaterale de la Istanbul, că țara sa a decis să reducă activitatea militară din Ucraina. De asemenea, îngrijorările legate de inflație s-au atenuat, deoarece prețurile petrolului au continuat să scadă (CrudeWTI a coborât chiar sub 100$/baril la jumătatea sesiunii, îndepărtându-se și mai mult de maximele ultimilor 14 ani atinse la începutul lunii). Toate sectoarele au înregistrat câștiguri (conduse de cel auto), cu excepția resurselor de bază, a petrolului și gazelor.

A 4-a zi consecutivă de creșteri pentru principalii indici bursieri americani (DJIA +0,97%, S&P500 +1,23%, NASDAQ +1,84%), după ce Ucraina și Rusia au susținut că s-au făcut progrese în negocierile de încetare a focului în Turcia. Acțiunile auto și de turism au fost cele mai mari câștigătoare (Ford, GM, Caesar’s Entertainment și American Airlines crescând fiecare cu aproximativ 5%), în timp ce acțiunile din energie au scăzut pe măsură ce prețurile mărfurilor s-au corectat. Acum investitorii așteaptă raportul de vineri pentru a evalua forța pieței muncii și perspectivele politicii monetare a FED.

Asia&Oceania

Nikkei225 +1,10%

HangSeng +1,12%

CSI300 -0,35%

SSEC -0,33%

ASX200 +0,70%

NZX50 +0,08%

Europa

FTSE100 +0,86%

DAX +2,79%

CAC40 +3,08%

America

DJIA +0,97%

S&P500 +1,23%

NASDAQ +1,84%

TSX +0,50%

BVB

BET +2,50%

BETFI +1,09%

BETNG +2,92%

BETAeRO +1,64%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *