Din când în când e bine să mai reamintim anumite expresii, binecunoscute în rândul traderilor, căci de multe ori, în goană după oportunități, avem tendința de a scăpa din vedere mișcarea principală, care, tranzacționată corect, aduce cele mai mari și ușor de obținut beneficii (mă refer aici evident la raportul risc-recompensă). Iar titlul de astăzi, un adevărat postulat, se aplică perfect evoluției din ultima perioadă a NZD/USD, asemănătoare dealtfel (ca de obicei) cu cea a celorlalte valute commodities (în special AUD/USD). Astfel, trendul ascendent început acum mai bine de o lună continuă practic în același ritm, prețul menținându-se în canaul ascendent care se observă foarte bine pe H1 și de care vorbeam în analiza precedentă, intitulată sugestiv ”NZD/USD confirmă așteptările”. Spuneam atunci, printre altele, că ”tot pe acest time frame putem observa că media mobilă SMA200 constituie practic a doua linie de rezistență (alături de cea roșie), fiind în aceste momente un indicator important pentru menținerea trendului actual”.
Prețul a depășit intre timp țintele menționate atunci, când ne aflam cu aproximativ 150 puncte mai jos și anticipam că ”în varianta în care rezistența din zona psihologicului 0,72 va ceda, țintele următoare sunt 0,7227 respectiv 0,7259”. Zonele cele mai favorabile pentru cumpărători rămân în continuare cele aflate la dublul suport (sau chiar triplu dacă în apropiere se află și media mobilă amintită), iar în eventualitatea în care această creștere va continua iar zona de puternică rezistență de la 0,7335/45 va fi străpunsă, țintele următoare sunt 0,74 și 0,7435/60. De partea cealaltă vânzătorii speră ca rezistența amintită să oprească pe moment acest trend, mai ales că a făcut-o odată ieri, cotația revenind la zona imediat inferioară importantă, cea de la 0,7230/35. Ei au ca argument și faptul că această creștere din ultimele săptămâni a consemnat deja 500 puncte de apreciere, însă, după cum spuneam încă din 08.12, înainte de a începe practic mișcarea, ”cu cât evoluția laterală va mai continua, cu atât cresc șansele ca mișcarea ulterioară să fie ori foarte puternică, ori de durată mai mare (ori ambele)” . Revenind la ordinele de SELL, acestea vor avea ca target zona de suport menționată, cea de la 0,7230/35, aflată acum la limita inferioară a canalului, dar doar trecerea sub 0,7190/7200 poate descuraja taurii, oferind mai mult spațiu de manevră pentru sell-eri.