USD/JPY și zonele sale
19/02/2018
Three of a Perfect Pair
21/02/2018

Posibile ținte pentru GBP/USD

Încep analiza de astăzi de pe GBP/USD cu graficul pe care l-am numit post-Brexit și la care am făcut referire de multe ori în postările mele, folosind de data aceasta time frame-ul weekly.

Imaginea este destul de clară și nu o să mai intru în detalii căci am făcut-o suficient de explicit data trecută, în analiza intitulată foarte sugestiv ”700 Cable Points”, aș vrea doar să remarc că încercarea de apreciere de săptămâna trecută nu a reușit să readucă cotația la zona de rezistență de la 1,425/430, continuarea întăririi dolarului din aceste zile mărind șansele ca corecția actuală să mergă teoretic până la capăt, respectiv zona de suport de la 1,350/55 sau undeva în apropierea liniei inferioare a canalului ascendent din ultimul an. Râmâne să vedem dacă următorul impuls, care va porni de acolo sau dintr-o zonă superioară (putem asista acum și la o evoluție laterală sau creșterea să se reia) va reuși trecerea peste dubla rezistență din zona maximelor, având în vedere că prin zonă trece acum și media mobilă SMA200 de pe W1.

Trecând acum pe graficul H4, observăm că prețul se menține într-un trend descendent, conform cu teoria maximelor, respectiv minimelor în scădere. Dealtfel maximul de săptămâna trecută, aflat la nivelul meu de la 1,4150, este coliniar cu precedentele două, conturând foarte bine canalul de oscilație. Vineri deci vânzătorii au valorificat raportul favorabil risc-recompensă, primul lor target fiind deja atins (mă refer la nivelul 1,3954), ținta următoare fiind acum zona de suport de la 1,3756-1,3830, una care a oprit și impulsul anterior. Ar fi și o zonă bună pentru cumpărători,mai ales că pe acolo trece linia ascendentă care unește minimele începând cu 13.11.2017. În calea atigerii acestui deziderat stă însă media mobilă SMA200 de pe același H4, aflată acum la 1,39, indicator sub care graficul nu a mai trecut din același noiembrie trecut, deși au existat zilele trecute, după cum se vede, câteva încercări (nereușite e adevărat). Asta îi poate încuraja pe taurii mai nerăbdători să încerce plasarea de ordine chiar în această zonă din apropierea mediei mobile (mai ales că nivelul la care ne aflăm, 1,3954, a fost suficient de solid în ultima perioadă), deși riscul asumat va fi desigur mai mare. Aș mai adăuga că în cazul în care după aceea scăderea continuă și cotația trece sub suportul amintit mai devreme, 1,3585-1.3615 este următoarea zonă importantă înainte de 1,3480 și 1,3397. În privința posibilelor ținte ale cumpărătorilor după trecerea peste 1,4028 și ieșirea din actualul canal, acestea sunt exact nivelurile maximelor precedente, adică 1,4150, 1,4269 respectiv 1,4343. Iar apoi, după cum spuneam și data trecută, target-urile lor sunt, pe termen mediu, în eventualitatea depășirii maximelor actuale, 1,4465, 1,4587, 1,4662 și 1,4820”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *