USD/CAD a continuat să se aprecieze și în ultimele două săptămâni, însă atingerea unei puternice zone de rezistență poate determina schimbarea acestui pattern. Referitor la acest trend, aș reveni încă odată la ceea ce afirmam acum aproximativ o lună de zile, în analiza intitulată ”Up and Down”, când făceam referire la un indicator important, de care trebuie ținut cont în analiza grafică. Spuneam așa atunci: ”De remarcat totodată și media mobilă SMA200 de pe același time frame, care a oprit practic ultima undă de creștere și sub care ne aflăm din iunie 2017, după cum se vede în ultima planșă, deci o trecere deasupra confirmată este posibil să dea un semnal destul de important”. Iar în acest caz țintele pe care le prognozam erau cele menționate (și) în postarea respectivă, când spuneam că se ”deschide calea, așa după cum menționam în trecut, către 1,28 și apoi maximele de deasupra lui 1,29”.
Și, exact după cum spuneam și ultima oară, s-a întâmplat ceea ce anticipam, căci trecerea peste media mobilă a declanșat ordine de BUY care au dus cotația până la, iată, fibo 61,8 ale scăderii aprilie-septembrie de anul trecut, chiar la linia de rezistență a canalului ascendent pe care îl trasasem în analiza respectivă. Iar pe deasupra acestui nivel, situat la 1,3130, trece și linia descendentă multianuală care unește vărfurile din 20.01.2016 cu cel din 05.05.2017. Deci, o zonă propice din punct de vedere al analizei grafice pentru vânzători, care pe lângă asta au profitat atât de aprecierea puternică a prețului petrolului (peste 3$ în doar 2 zile, de la 62$ la 65$), cât și de slăbiciunea arătată ieri de moneda americană. Întrebarea care se pune acum este pe undeva aceeași de data trecută, și anume dacă această scădere va continua (măcar) până la media mobilă amintită, aflată acum, după cum se vede, sub nivelul fibo 38,2, chiar la zona de suport 1,2650/70. Un răspuns îl putem primi destul de repede,și pentru asta vom trece la un time frame inferior, cel de H4, unde se observă cum prețul s-a menținut în canalul ascendent bine conturat de care vorbeam data trecută, validând multe dintre nivelurile pe care le trasasem pe grafic.
Este destul de evident că ne aflăm într-un punct important acum, chiar la linia de suport, la nivelul 1,2871. Se observă că prețul a ciupit media mobilă EMA100 de pe H4, un indicator de care traderii intraday au ținut cont de fiecare dată, cel puțin în ultimele trei luni. Iar dacă la jumătatea lunii trecute a reușit revenirea rapidă deasupra (păstrându-se mereu deasupra liniei de suport), ieșirea din trend va face mai dificilă întoarcerea, facilitând continuarea scăderii. Deci ne aflăm într-un moment importat pentru cumpărători, care au nevoie de menținerea cotației peste acest suport. Și ulterior, eventual după o consolidare, ”revenirea către nivelurile superioare, aflate la (rotund) 1,3050, 1,3150 respectiv 1,3220”, după cum spuneam data trecută. Este destul de clar că taurii trebuie cumva să reușească depășirea acestor obstacole puternice aflate între 1,2920-1,3130, o zonă care în trecut a constituit pentru o lungă perioadă un suport imposibil de străpuns. De cealaltă parte sell-erii trebuie să păstreze acest momentum și acestă scădere, care, după cum spuneam tot în postarea precedentă, ”să readucă prețul în zona 1,2620/1,2700, o zonă destul de importantă de suport ținând cont și de prezența mediilor mobile daily SMA100 și SMA200 (aflate acum în apropierea nivelului meu de la 1,2670). Iar acolo, mai târziu, în funcție de desfășurarea evenimentelor, să-și adune forțele și să reușească străpungerea zonei și trimiterea perechii către minimele din 31.01-02.02”.