După cum se vede pe graficul weekly, GBP/USD nu reușeste să străpungă zona de puternică rezistență aflată la 1,4250/300. Și, după cum s-a întâmplat și cu celelalte praguri ale mele de pe acest grafic postat încă de anul trecut, se poate observa că reușita a avut loc, mai de fiecare dată, la a treia încercare. Cum în acest caz taurii au pierdut deja primele trei bătălii, șansele pentru îndeplinirea obiectivului scad odată cu trecerea timpului. Și să nu ajungă și această încercare (aflată deci la episodul trei), pe care am intitulat-o la fel ca binecunoscuta serie de filme de acțiune începută în 1996, la episodul șase (precum filmul)! S-a dovedit încă odată cât de solidă este această zonă, despre care am amintit în postarea din 05.03 , când menționam că scopul primordial al taurilor este acela de”retestare a maximelor precedente aflate la nivelurile mele de la 1,4270 și 1,4345. Acolo se află, după cum știm din graficul weekly post Brexit, o zonă de rezistență puternică (cu atât mai mult cu cât tot pe aici trece și media mobilă SMA200 de pe W1), ce face trecerea către ultimul palier al revenirii către 1,5, cotația de dinaintea Brexit-ului”.
Deși acest puternic obstacol a oprit unda de creștere, cotația se păstrează însă în continuare în interiorul canalului ascendent pornit din minimele lunii ianuarie 2017. Vânzătorii vor miza probabil totul pe această corecție, fiind conștienți că o trecere sub nivelul fibo 61,8 9 (aflat la 1,3876) deschide calea către străpungerea liniei de suport a acestui mare trend și, ulterior, către trecerea și sub zona importantă de la 1,3500/550 (fapt ce ar da un puternic semnal de schimbare a pattern-ului actual). Iar pentru cei care vor să afle ce obstacole ar mai fi până la 1,5, acestea rămân cele enunțate la începutul lui februarie, în postarea intitulată sugestiv ”700 Cable Points”, când postam acest grafic weekly. Adică ”1,4465, 1,4587, 1,4662 și 1,4820”.
Trecând pe graficul H4, putem încadra evoluția din ultima perioadă într-un range, atât zona superioară (1,4280-1.4340) cât și cea inferioară (1,3740-1,3800) fiind în acest timp confirmate de câteva ori. Ne aflăm acum undeva între 1,40 și 1,39, niveluri psihologice de care aminteam data trecută, când afirmam că ”pentru a schimba trendul ascendent, este nevoie în primul rând ca prețul să coboare măcar sub (rotund) 1,4, deși probabil că ordine conservatoare de SELL s-ar plasa undeva în jurul celuilalt nivel psihologic, aflat la 1,39”. Iată că prețul a ieșit din acest trend de care aminteam (linia roșie fiind străpunsă), iar dacă mișcarea actuală va continua, este clar că următoarea bătălie importantă se va desfășura la zona de suport. Dacă taurii nu vor reuși acolo să întoarcă prețul, mai au o șansă un pic mai jos, în zona 1,3585-1,3615, pe unde trece acum și o linie ascendentă care unește minimele începând cu 07.04.2018”. Altfel, așa după cum aminteam ceva mai devreme, sunt șanse mari de schimbare a actualului pattern iar revenirea către maximele actuale ar deveni un vis mai îndepărtat.