NZD/USD între fundamental și tehnic
13/06/2018
EUR/GBP și range-urile sale
15/06/2018

GBP/USD și SMA200

Iată că scăderea de pe GBP/USD a atins între timp și următoarea țintă de pe graficul weekly, și mă refer aici la fibo 38,2 al scăderii post-Brexit. Dealtfel anticipasem această evoluție data trecută când am spus că “se vede foarte clar cum zona de puternic suport 1,3500/50 (psihologicul 1,35, fibo 50,0 al scăderii post-Brexit și linia se trend) a fost străpunsă, perechea ieșind din trendul ascendent în care evolua de peste un an de zile și eliberând astfel calea către fibo 38,2, aflat la 1,3172. Acolo au așteptat cumpărătorii, ordinele de BUY plasate la nivelul de suport readucând deocamdată cotația aproape de zona de rezistență menționată mai sus. Dacă, mai devreme sau mai târziu, vor reuși să o depășească, ținta lor va fi fibo 61,8, aflat la 1,3876, pe unde probabil va trece și media mobilă SMA200 de pe W1, aceeași care a oprit, de câteva ori chiar, undele de creștere din ianuarie sau martie-aprilie (cum dealtfel s-a întâmplat de multe ori și în trecut, făcând din acest indicator unul de luat în seamă, în special pe time frame-uri mari).Și nu numai pe graficul weekly căci, după cum se observă pe planșa daily, trecerea sub aceeași medie SMA200 a schimbat deocamdată trendul crescător în care evolua perechea de peste un an, determinând atingerea target-urilor pe care le fixasem vânzătorilor ultima oară când spuneam că ”deocamdată un prim target a fost atins, suportul de la 1,3260-1,3320, următoarele fiind fibo 50,0 (aflat la 1,3180), respectiv 1,3030/70”. Nivelul fibo a fost pe moment capăt de linie, corecția ducând prețul înapoi la fibo 38,2, iar faptul că scăderea din ultimele zile nu a depășit zona de suport menționată dă curaj taurilor, care evident că au ca țintă trecerea peste 1,3585/615, peste aceeași medie mobilă SMA200 și revenirea în trendul ascendent. Va fi greu, dar este singura cale prin care vânzătorii vor fi descurajați în demersul lor de a pune presiune și a determina scăderea către 1,3030/70 și apoi 1,29 (fibo 61,8 din creșterea din ianuarie 2017-aprilie 2018).Și pe H4 media mobilă simplă de 200 (care este de fapt o medie aritmetică, fiind cel mai simplu de calculat dintre diversele tipuri de medii mobile) își face simțită prezența, atrăgând ca un magnet ordinele de SELL. Faptul că ne aflăm chiar în apropierea ei poate fi însă un avantaj pentru cumpărători, care însă vor trebui să străpungă și zonele succesive 1,3585/615, respectiv 1,3740/800 pentru a schimba pattern-ul actual. Un argument în favoarea lor este faptul că zona mea de suport 1,3260/320 a rezistat tuturor încercărilor din ultimele trei săptămâni, însă pentru a păstra șanse în continuare aceasta pare o condiție sine-qua-non.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *