EUR/USD In Love With Fibo
04/07/2018
GBP/USD într-o zonă importantă
06/07/2018

NZD/USD și graficele sale

Începem cu graficul weekly și constatăm că, pe fondul general de apreciere a monedei americane din ultima perioadă, prețul a coborât (în 27.06), iată, sub dublul suport, reprezentat de nivelul fibo 23,6 al scăderii iulie-august 2015 și de linia de suport a marelui canal început în mai 2016. Suport sub care cotația nu se mai aflase de doi ani de zile, încercările precedente de străpungere soldându-se cu eșecuri, cu toate că în noiembrie anul trecut se reușise (chiar dacă doar pentru câteva zile) trecerea dedesubt, ceea ce era un semnal că pe viitor se măresc șansele de reușită. Probabil că acum taurii vor încerca, pe o eventuală retestare, forțarea actualei rezistenței și revenirea grabnică deasupra, pentru a nu intra pe termen mediu-lung într-un pattern mai mult bearish.Iar șanse în acest demers există, căci, după cum se vede pe time frame-ul D1, deși a trecut de zona 0,6800-0,6900, aflată în jurul nivelului fibo 50,0 al creșterii 08.2015-09.2016, scăderea s-a oprit în următorul nivel, cel de 61,8 (poate cel mai important dintre ele). Iar de aici, eventual după o regrupare/acumulare/consolidare, cumpărătorii pot forța revenirea în range-ul din acești ultimi doi ani, exact cum au făcut-o în iunie 2016, căci, nu-i așa, după cum știm istoria se poate repeta.Pe H1 putem analiza în detaliu evoluția descendentă din ultimele săptămâni, mișcarea atingând rând pe rând target-urile pe care le fixasem pentru vânzători încă din 24.05, respectiv 0,6780/810, 0,6730/45 și ulterior cea din jurul psihologicului 0,67”. După cum se observă am trasat acum două canale descendente, dar mai importante decât acestea sunt nivelurile mele care, după cum se vede și se știe, au fost reconfirmate atât pe scădere, cât și pe corecția de acum, care s-a oprit în rezistența aflată la 0,6780. Una importantă după cum se vede, mai ales că pe deasupra trece și media mobilă SMA200 de pe H1, o altă medie, EMA100, fiind de asemenea luată în calcul de către traderi. În concluzie taurii au o șansă de reușită pe care însă trebuie s-o valorifice chiar acum, deși pentru asta trebuie să treacă peste obstacole importante, după cum am spus și mai devreme. Dar altfel le va fi mult mai greu, căci urșii vor încerca, ca și până acum, să profite de fiecare corecție pentru a trimite prețul către valori din ce în ce mai mici, adică 0,6600 sau 0,6500, cifre din primele luni ale lui 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *