Lira turcească în picaj
13/08/2018
Urșii dețin controlul
16/08/2018

Repere pentru EUR/USD

Cea mai populară și, totodată, cea tranzacționată pereche valutară rămâne, în ciuda volatilității ridicate pe alocuri (dar parcă nu atât de mare ca în alți ani), una extrem de tehnică (cum dealtfel am tot amintit în postările mele). Și n-a făcut excepție nici în ultimele săptămâni, după cum se poate observa pe graficele pe care le propun de fiecare dată. Să începem cu un time frame mare, respectiv W1, unde, vă reamintesc, trasasem un Fibonacci retracement pe scăderea multianuală iulie 2008 (maximele istorice de la 1,60) – ianuarie 2017 (minimul ultimilor 16 ani). Scăderea din acest an, pornită din fibo 38,2 (unde s-a oprit trendul ascendent din 2017), se oprise la începutul verii la zona (rotund 1,15-1,17) din jurul fibo 23,6 (pe unde trece și media mobilă EMA100), unde în aceste luni am asistat la o consolidare binevenită. Însă aprecierea puternică a monedei americane de zilele trecute a determinat începutul unei noi unde de scădere, cotația trecând sub zona de suport, oprindu-se ieri chiar în SMA200, cealaltă medie mobilă de pe grafic. Acesta ar putea fi unul dintre puținele argumente ale taurilor, care speră astfel în revenirea grabnică, dacă nu deasupra zonei (acum) de rezistență, măcar peste psihologicul 1,15, și el o rezistență de luat în seamă după cum vom vedea în imaginile următoare.

Referitor la D1, spuneam în ultima analiză așa: ”Evoluția din această perioadă a menținut prețul în jurul zonei 1,6660/720 (fibo 38,2 al creșterii 01.2017-02.2018), încadrând-ul practic într-un triunghi simetric. Și pare destul de evident că ieșirea din această consolidare va deschide calea către următoarele ținte. Pentru tauri, acestea sunt în ordine 1,1880/940, media mobilă SMA200 de pe D1, fibo 23,6 (aflat la 1,2032) și 1,2090/150, iar pentru urși 1,1425/90 (fibo 50,0), zona din jurul fibo 61,8 (1,1185), mărginită de psihologicele 1,13 respectiv 1,11, iar apoi fibo 76,4 (aflat la 1,0862)”. Iată cum acest triunghi simetric de care vorbeam a confirmat teoria, constituind într-adevăr o figură de continuare a trendului. Deocamdată ne aflăm chiar zub zona menționată, la limita inferioară a unui posibil canal descendent, iar cumpărătorii, așa după cum am menționat și mai devreme, deși imaginea de ansamblu le este complet nefavorabilă, mai au totuși o mică speranță ca prețul să revină pe creștere. De ce spun mică? Pentru că toate suporturile importante au fost străpunse, la cele menționate adăugându-se și linia (galbenă) care undește minimele din 12.2016-04.2017, una însă pe care nu aș considera-o foarte importantă.Apropos de triunghiul menționat, era desenat ultima oară și pe planșa H4, unde se vedea foarte clar că toate încercările de străpungere a rezistenței de la 1,1710/30 din jurul fibo 23,6 al scăderii aprilie-mai fuseseră sortite eșecului. Am spus atunci despre tauri că ”probabil vor forța acum, având în vedere că ne aflăm și deasupra mediei mobile SMA200, sperând ca aceasta să fie depășită și, astfel, să dea o bătălie cu vânzătorii la nivelul imediat superior, aflat la 1,1835/55, care, odată câștigată, să le deschidă drumul către țintele menționate anterior. Altfel, în eventualitatea reluarii scăderilor, cresc foarte mult șansele de străpungere a suportului de deasupra psihologicului 1,15, cu consecințele deja menționate”. Am să dau pentru cei dornici de tranzacții intraday/termen scurt și nivelurile de preț de pe planșa obișnuită, respectiv 1,1372 (atins deja), 1,1314, 1,1289-1,1314, 1,1206 și 1,1104-1,1142 în jos, 1,1455, 1,1492-1,1507, 1,1558, 1,1583, 1,1625, 1,1667, 1,1691 și 1,1721 în sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *