Ștampila de piață emergentă, o ambiție fără acoperire
15/09/2018
O săptămână diferită, aceeași liră slăbită!
18/09/2018

Repere pentru AUD/USD

Imaginea de pe D1 confirmă canalul descendent în care evoluează perechea, practic de la începutul anului. Iar Fibonacci retracement, plasat între minimul din ianuarie 2016 (unul al ultimilor 9 ani) și maximul din ianuarie 2018 (un vârf al ultimilor 3 ani), s-a dovedit un instrument de mare ajutor pe această planșă, având în vedere că toate nivelurile sale au fost confirmate pe acest trend descendent din ultimele 8 luni. În plus, zonele pe care le-am trasat la începutul anului au fost și pot fi în continuare folosite pentru plasarea ordinelor cu un raport risk-reward cât mai favorabil, mai ales în contextul actual, când piețele sunt parcă mai sensibile iar sentimentul generat de știrile referitoare la războaiele comerciale se schimbă foarte des. Chiar dacă AUD/USD pare mai puțin afectat, să nu uităm totuși de influențele cotațiilor principalelor mărfuri (toate mărfurile tranzacționate pe glob sunt live aici https://gazduiredesite.ro/feelthemarkets/markets/commodities/) care, așa după cum s-a văzut, rămân în continuare afectate direct de oscilațiile de preț ale monedei americane. Ne aflăm acum la fibo 76,4, chiar sub 0,7160/200, într-un moment de indecizie aș spune. Iar întrebarea care se pune este, logic, cine va avea câștig de cauză și va determina o mișcare mai pronunțată într-o direcție sau alta? Asta neexcluzând o consolidare mai pronunțată în acestă zonă, probabil pe undeva asemănătoare cu cea din miezul verii (flat mărginit de către nivelurile fibo 61,8 și 50,0), ceea ce ar însemna ca prețul să-și găsească direcția după ce va intersecta linia superioară a canalului. Oricum, trecerea confirmată sub suport mărește șansele unei scăderi chiar până la 0,68/69, căci singurul obstacol important pare zona din jurul psihologicului 0,70. Pe de altă parte, taurii au șansa lor, însă primul obstacol este și unul foarte puternic, și anume zona 0,7325/75 din jurul fibo 32,8, pe unde trece linia de rezistență amintită care este dublată în această perioadă, după cum se vede, de către media mobilă EMA100.Așa că deocamdată, așa după cum se observă pe time frame-ul H4, țintele mici pot fi atinse mai repede, însă pentru asta și riscul asumat trebuie să fie în concordanță cu acestea. Este foarte clar că zonele de rezistență importate sunt cele marcate pe grafic și, cu siguranță, trebuie să constituie punctele de intrare/ieșire din tranzacții. Totodată nivelurile intermediare de care am tot vorbit în analizele precedente au fost, iată, revalidate, ceea ce înseamnă că pot fi luate ca repere în tranzacțiile viitoare. O să le reamintesc aici din nou, pornind de la cotația din acest moment, când ne aflăm la 0,7159. Astfel, în varianta creșterii, obstacolele sunt 0,7179, 0,7215/25, 0,7288, 0,7314, 0,7350/60, 0,7422 și 0,7440/5, în timp ce vânzătorii trebuie să ia în considerare 0,7128, 0,7097 (rotund 0,7100), 0,7072, 0,7045, 0,7014 (rotund 0,7000) și 0,6962.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *