Evoluție în continuare pozitivă pentru bursele asiatice, însă creșterile de ieri au fost mai mici decât cele de la începutul săptămânii. Dacă Nikkei225 a fost pe plus +0,10%, în schimb indicele Hang Seng din HongKong a scăzut cu -0,42%, în timp ce indicii principali ai burselor chinezești CSI300 și SSEComposite au crescut cu +1,25%, respectiv +1,27%, confirmând astfel traiectorie ascendentă de anul acesta.
Evoluții cu variații mici de preț dar general negative pe piețele europene, printre excepții aflându-se bursele de la Dublin (+1,22%), Copenhaga (+0,21%) și Praga (+0,16%). În schimb, scăderi mai mari s-au înregistrat la Copenhaga (-1,06%), Helsinki (-1,06%) și Londra (-0,56%), indicele FTSE100 fiind tras în jos de scăderile acțiunilor HSBC, asta după ce cea mai mare bancă din Europa a raportat profituri anuale dezamăgitoare și prognoze în scădere pe fondul încetinirii economice a Chinei și incertitudinilor cu privire la Brexit.
Piețele americane s-au redeschis ieri după weekend-ul prelungit iar investitorii așteaptă cu prudență evoluțiile viitoare în disputa comercială dintre SUA și China, deși președintele Trump manifestă optimism cu privire la un final pozitiv. Până la urmă finalul sesiunii a găsit indicii la valori ușor mai mari decât cele de la sfârșitul săptămânii trecute, cel mai mult crescând indicele tehnologic NASDAQ (+0,19%). Dintre cele mai lichide și cunoscute companii listate, trei au fost cele care au pierdut ieri peste 2%, și mă refer aici la HSBC, Nokia și DeutscheBank, în timp ce în topul creșterilor s-au situat BarrickGold (+4,63%, pe fondul creșterii cotației aurului), FordMotor (+3,40%) și Walmart (+2,21%).
La București, pentru a 2-a sesiune consecutiv, volumele de tranzacționare au fost extrem de reduse, de circa 3,70 milioane euro, asta în timp ce șeful bursei, Arian Tănase, susține că sunt șanse foarte mari, chiar și fără listarea Hidroelectrica, să trecem anul acesta la statutul de piață emergentă. Cu volumele din acestă săptămână este însă puțin probabil, deși, iată, săptămâna trecută vorbeam de o medie zilnică mult mai mare, de 12 milioane euro. A devenit o regulă în ultimul timp ca cele mai multe tranzacții să se realizeze pe tilurile TLV (-0,87%), urmate de FP (-0,23%) și SNP (-0,57%). Indicele reprezentativ BET a scăzut cu -0,46%, , iar cel energetic BET-NG cu -0,38%, tras în jos de SNN (-2,48%) și TGN (-1,45%). În contrast, parcă tot conform cu un pattern stabilit în ultimul timp, indicele financiar a închis pe verde, creșterea BET-FI fiind de +0,18%. SIF2 și SIF3 au fost motoarele care au tras în sus acest indice, cu aprecieri de +1,58%, respectiv +1,91%.
Pe piața valutară, într-o zi de depreciere a USD în raport cu principalele valute, am asistat la o evoluție pozitivă a GBP, care s-a apreciat cu circa 5,74% față de un coș al valutelor importante. La polul opus s-a situat CAD, care a scăzut cu aproximativ -2,62% față de aceleași monede. EUR/RON a început ziua de ieri la 4,7460 și a crescut apoi până la 4,7500, însă o posibilă intervenție a BNR a dus cotația până la 4,7400, ziua încheindu-se în creștere, la 4,7475, Cursul stabilit de către BNR a fost de 4,7480, în creștere deci față de cel din urmă cu 24 ore.
În privința principalelor mărfuri tranzacționate, remarc consolidare la noile niveluri de preț pentru cotațiile țițeiului dar, mai ales, confirmarea tendinței ascendente de care vorbeam pentru prețul aurului, metalul prețios valorând acum 1340$/uncie sau 43$/gram.
Nikkei225 21,302.65 +0.10%
HangSeng 28,228.13 -0.42%
SSEC 2,755.65 +1.27%
FTSE100 7,179.17 -0.56%
DAX 11,309.21 +0.09%
CAC40 5,160.52 -0.15%
DJIA 25,891.32 +0.03%
S&P500 2,779.76 +0.15%
NASDAQ 7,486.77 +0.19%
BET 7,764.01 +1.40%
BET-FI 35,099.25 -0.20%
BET-NG 682.46 +1.72%
EUR/USD 1.1344 EUR/RON 4.7480
GBP/USD 1.3064 USD/RON 4.1981
USD/CHF 1.0010 USD/JPY 110.58
Gold 1,344.20 +1.67%
CrudeOil WTI 56.44 +0.82%
BrentOil 66.47 -0.05%