Pe piețele de acțiuni asiatice ieri a fost o zi de corecții, cu scăderi atât la Tokyo (Nikkei225 -1,61%), cât și la Seul (Kospi -0,82%) sau în China (CSI300 -0,40%, SSEC -0,92%). Excepția a constituit-o indicele HangSeng (+0,16%) din Hong Kong.
În Europa în schimb a fost o zi mixtă, cu variații mici de cotații pe majoritatea piețelor. Am remarcat însă câștigul mare al indicelui londonez FTSE100 (+0,56%), asta și pe fondul unei lire mai slabe, după ce prim-ministrul Theresa May nu a reușit să obțină sprijin în cadrul Camerei pentru a-și supune acordul unui al treilea vot semnificativ, căci parlamentarii au respins miercuri seara toate cele opt amendamente. Indicele a fost tras în sus de creșterile de pe GlaxoSmithKline, BritishAmericanTobacco, Burberry, Shell și BritishPetroleum.
Evoluție pozitivă ieri pentru cei trei indici majori americani, care au închis sesiunea de tranzacționare cu aceeași creștere de +0,36% (cu o mică diferență pentru NASDAQ +0,34%). Cel mai mult au crescut LasVegasSands (+2,20%), Citigroup (+2,06%) și Twitter (-1,83%), în timp ce TMobile (-4,28%), DeutscheBank (-3,18%) și Verizon (-2,96%), au fost în topul scăderilor.
La București a fost însă o zi negativă, toți cei 8 indici de la BVB terminând cu scăderi. Investitorii sunt totuși precauți față de posibilul impact favorabil al revizuirii ordonanței din decembrie. așteptând noi clarificări. Iar asta s-a văzut în volumele extrem de mici, de doar 3,75 milioane euro, cu siguranță unul dintre cele mai slabe din acest an. Pe primul loc în clasamentul lichidității de data aceasta s-a situat FP (+0,22%), care alături de SNN (+0,10%) și TEL (+0,49%) au fost singurele dintre componentele indicelui reprezentativ BET (-0,32%) care au terminat ziua cu plusuri. De partea cealaltă trebuie spus că ALR (-2,16%) și, mai ales, SFG (-3,68%), au înregistrat cele mai mari pierderi. TLV (-0,47%) a fost a doua la rulaje, urmată fiind de SNP (0,00%) și SNG (+0,15%), cu evoluții mai degrabă staționare, care însă împreună cu creșterea de pe RRC (+2,51%) au făcut ca indicele sectorial energetic BET-NG să scadă cu doar -0,12%, în timp ce scăderea SIF1 (-1,87%) a determinat o închidere negativă pentru indicele financiar BET-FI (-0,16%).
Pe piața valutară USD s-a apreciat cel mai mult în raport cu restul valutelor importante, dar creșterea a fost relativ modestă (+1,94%), ca și cea a JPY (+1,35%). Însă mișcarea importantă a fost scăderea GBP (-6,25%), atâta timp cât foiletonul Brexit continuă și incertitudinea persistă.
Scădere puternică (-1,60%) a cotației aurului ieri, pe fondul aprecierii monedei americane, scădere ce a dus prețul sub nivelul rotund de 1300$/uncie. În același timp prețul țițeiului a scăzut după ce președintele Trump a spus că OPEC ar trebui să mărească producția, căci piețele sunt fragile iar prețul petrolului a ajuns prea sus.
Nikkei225 21,033.76 -1.61%
HangSeng 28,775.21 +0.16%
SSEC 2,994.94 -0,92%
FTSE100 7,234.33 +0.56%
DAX 11,428.16 +0.08%
CAC40 5,296.54 -0.09%
DJIA 25,717.46 +0.36%
S&P500 2,815.44 +0.36%
NASDAQ 7,669.17 +0.34%
BET 8,094.87 -0.32%
BET-FI 35,698.40 -0.16%
BET-NG 692.70 -0.12%
EUR/USD 1.1227 EUR/RON 4.7603
GBP/USD 1.3046 USD/RON 4.2312
USD/CHF 0.9958 USD/JPY 110.65
Gold 1,289.50 -1.59%
CrudeOil WTI 59.42 +0.02%
BrentOil 67.86 +0.04%