Dacă săptămâna trecută am asistat la vânzări de active considerate riscante pe piețele internaționale, mișcarea a continuat ieri pe piețele din Australia și Asia. Astfel, am remarcat o scădere de -0,92% pentru indicele Nikkei225 care, reamintesc, a pierdut luna trecută -7,68%. În schimb pe bursele din China scăderile au fost minore, după ce săptămâna trecută au reușit să termine cu un câștig de circa 1%.
După o deschidere negativă, cu acțiunile din sectoarele petrolier și de gaze având cele mai mari pierderi, principalii indici bursieri europeni și-au revenit până la final, terminând ziua pe verde, cu creșteri frumoase pentru DAX (+0,56%) și CAC40 (+0,65%).
Cam la fel a fost și pe piața americană, unde am asistat la o evoluție mixtă, însă tendința rămâne puternic negativă, cu toate că pe final am asistat la o revenire a cotațiilor, fapt care a făcut ca DJIA să termine chiar pe verde, e adevărat, mai mult simbolic. Însă au fost pierderi mari ale companiilor din domeniul tehnologic, de exemplu Facebook (-7,51%), Alphabet/Google (-6,11%), Twitter (-5,52%), Amazon (-4,64%) sau Adobe (-4,38%). Dealtfel cele mai mari bănci de pe Wall Street au avertizat investitorii să nu subestimeze conflictul dintre SUA și China pe tema tarifelor vamale, conflict de natură să afecteze semnificativ evoluția economiei globale și să o impingă, în mai puțin de 9 luni, într-o nouă recesiune. Aceste tensiuni comerciale au escaladat în ultimele luni, cele două tabere acuzându-se reciproc de sabotarea negocierilor. Disputele comerciale riscă să capete o dimensiune globală, după ce Trump a amenințat cu majorarea taxelor pentru importurile auto din Uniunea Europeană, amânate însă pe o perioadă de maxim șase luni, precum și cu taxarea tuturor importurilor din Mexic, începând cu 10 iunie, ultima măsură având scopul declarat de a reduce imigrația ilegală din statul vecin.
Bursa de la București a păstrat tendința pozitivă de săptămâna trecută, cea mai bună din 2019 din punct de vedere al lichidității. Iar evoluția de ieri a fost iarăși susținută de volume consistente, de 18,54 milioane euro, cifră foarte apropiată de media zilnică de 19,65 milioane euro de săptămâna trecută. Exact ca și vineri, în topul rulajelor s-au aflat aceleași acțiuni care sunt cumpărate frecvent de către investitorii instituționali nerezidenți care vor să ia expunere pe piața românească. Mă refer la TLV (+1,75%, pe care s-au efectuat peste 35% din volumele de ieri), FP (+3,86%, ajunse la un nou maxim istoric de 1,0750 lei) și BRD (+0,35%, pe care s-au efectuat și tranzacții deal). Cel mai mult a crescut, la fel ca vineri și în luna mai, indicele financiar BET-FI (+1,68%), tras în sus de creșterile de pe FP și SIF1 (+2,73%) unde, pentru AGA din 20 iunie un grup de acționari minoritari, în frunte cu SIF Oltenia, propune distribuirea unui dividend brut de 0,1500 lei/acțiune, care, la prețul de închidere, înseamnă un randament de 6,63%.
Pe piața valutară, după o săptămână foarte liniștită, în ultimele 24 ore USD a dat semne de slăbiciune și s-a depreciat în raport cu toate monedele importante. Asta și după declarații mai dovish ale unor membri FED, ceea ce face ca discursul de astăzi al șefului Jerome Powell să devină și mai așteptat. Leul în schimb a continuat să se întărească, cotația EUR/RON coborând pentru a cincea zi consecutiv, până la un minim de 4,7320, cursul stabilit ieri de către BNR fiind4,7450.
După scăderile din ultimele zile când, vă reamintesc, pe fondul acelorași temeri crescute privind o eventuală intrare în recesiune a economiei globale în acest an, cotațiile țițeiului au pierdut peste 10%, ieri se părea că vom asista la o mică corecție pozitivă. Însă pe final creșterile din timpul zilei au fost anulate, iar prețul a coborât cu încă 1-2%. Pe de altă parte, aceste momente de incertitudine și deprecierea USD au determinat o nouă creștere a prețului aurului, care a ajuns acum la 1325$/uncie.
Nikkei225 20,410.88 -0.92%
HangSeng 26,893.86 -0.03%
SSEC 2,890.08 -0.30%
FTSE100 7,184.80 +0.32%
DAX 11,792.81 +0.56%
CAC40 5,241.46 +0.65%
DJIA 24,819.78 +0.02%
S&P500 2,744.45 -0.28%
NASDAQ 7,333.02 -1.61%
BET 8,582.23 +1.05%
BET-FI 38,796.28 +1.68%
BET-NG 713.00 +0.03%
EUR/USD 1.1241 EUR/RON 4.7450
GBP/USD 1.2666 USD/RON 4.2472
USD/CHF 0.9928 USD/JPY 108.07
Gold 1,329.65 +1.41%
CrudeOil WTI 52.80 -1.31%
BrentOil 60.71 -2.06%