Toți cei trei indici bursieri majori americani au încheiat săptămâna la valori maxime istorice, pe fondul așteptărilor că Federal Reserve (FED) va reduce ratele dobânzilor la reuniunea de politică monetară de la sfârșitul lunii, în ciuda preocupărilor legate de creșterea globală. Vineri a fost o nouă zi de creșteri, care consfințește o săptămână pozitivă, în care Dow Jones Industrial Averaje (DJIA) a depășit pentru prima oară în istorie 27,000 puncte, iar S&P500 a reușit în sfârșit să închidă deasupra nivelului de 3,000 puncte, după încercările nereușite de miercuri și joi.
În schimb indicii majori europeni au terminat sesiunea de vineri ușor nehotărât, dar negativ, excepția fiind bursa de la Paris (CAC40 +0,38%). A fost o zi în care îngrijorările privind încetinirea creșterii globale au fost pe undeva compensate de date economice mixte, cu cifre care arată că producția industrială din zona euro a scăzut mai puțin decât era de așteptat, în timp ce producătorul german Daimler a declarat că se așteaptă la o pierdere în al doilea trimestru. Astfel se încheie o săptămână cu scăderi în fiecare zi și randamente negative pentru indicii de la Londra (FTSE100 -0,63%) și, mai ales, Frankfurt (DAX -1,96%).
Și pentru piețele de capital asiatice a fost o săptămână roșie, cu pierderi pentru toți indicii bursieri importanți, cel mai mult având de suferit cei din China, care au înregistrat scăderi de peste două procente. De remarcat totuși a 23-a săptămână pozitivă (din cele 28 de anul acesta) pentru indicele NZX50 al bursei din Noua Zeelandă.
Creșterile de vineri au confirmat o nouă săptămână pozitivă pentru principalii indici de la Bursa de Valori București (BVB), corelați mai degrabă cu bursele din S.U.A. Însă rulajele de 9,60 milioane euro nu au putut schimba media zilnică săptămânală scăzută, de 6,72 milioane euro, practic la jumătate comparativ cu săptămâna precedentă (12,27 milioane euro), decisive în acest sens fiind primele trei zile de tranzacționare. Cele mai lichide acțiuni au fost din nou titlurile bancare, Banca Transilvania (TLV +0,20%) și BRD Groupe Société Générale (BRD +0,59%). În topul lichidității au urmat OMV Petrom (SNP +3,43%), Digi Communications (DIGI -0,33%) și Nuclearelectrica (SNN +1,64%). Creșterile titlurilor din sectorul energetic au făcut ca plusul înregistrat de indicele BET-NG (+1,70%) să anuleze pierderile din zilele precedente și să determine un randament săptămânal pozitiv (+1,57%). Un câștig mai mic a înregistrat vineri și celălalt indice sectorial, cel financiar BET-FI (+0,60%), tras un pic în jos de pierderea de aproape un procent de pe titlurile Fondului Propietatea (FP -0,91%), acțiunile fiind cotate la 1,0900 lei, preț cu 10% mai mic decât cel de 1,2100 lei al ofertei publice de răscumpărare derulată de emitent în perioada 15 iulie – 19 august.
Pe piața valutară dolarul american (USD) a pierdut vineri peste 3% în raport cu un coș al monedelor importante, confirmând o săptămână de depreciere, în care declarațiile șefului Federal Reserve Jerome Powell au deschis calea pentru reducerea dobânzilor. Nici moneda unică europeană (EUR) nu a încheiat săptămâna prea fericit (-2%), într-o zi în care cel mai mult (+2%) a câștigat dolarul australian (AUD). După cinci zile în care a avoluat în creștere, între 4,7200 și 4,7400, cursul EUR/RON a închis săptămâna la 4,7317, exact cotația stabilită vineri de către Banca Națională a României (BNR). Conform minutei ultimei ședințe de politică monetară, BNR vede presiuni de creștere a inflației dintr-o cerere internă peste așteptări și o posibilă depreciere a leului. Banca Națională este îngrijorată din perspectiva macrostabilității și a sustenabilității creșterii economice, căci consumul se menține ridicat iar importurile în creștere pun presiune pe balanța de cont curent.
În ceea ce privește cotațiile petrolului, creșterile de circa patru procente de miercuri au fost suficiente pentru a încheia o săptămână pozitivă, în timp ce prețul aurului este acum de 1417$/uncie (45,56$/gram), după un câștig săptămânal de +1,20%.
Nikkei225 21,685.90 +0.20%
HangSeng 28,471.62 +0.14%
SSEC 2,930.55 +0.44%
FTSE100 7,505.97 -0.05%
DAX 12,323.32 -0.07%
CAC40 5,572.86 +0.38%
DJIA 27,332.03 +0.90%
S&P500 3,013.77 +0.46%
NASDAQ 8,244.15 +0.59%
BET 9,091.29 +0.75%
BET-FI 39,952.16 +0.66%
BET-NG 737.63 +1.70%
EUR/USD 1.1271 EUR/RON 4.7317
GBP/USD 1.2572 USD/RON 4.2032
USD/CHF 0.9842 USD/JPY 107.92
Gold 1,417.80 +0.79%
CrudeOil WTI 60.39 +0.32%
BrentOil 66.88 +0.54%