Briefing 01.10.2019
01/10/2019
Briefing 03.10.2019
03/10/2019

Briefing 02.10.2019

Luna octombrie a început cu scăderi pe Wall Street după ce indicatorii PMI (47,8) au indicat cea mai abruptă contracție în sectorul de producție din Statele Unite ale Americii (SUA) în mai mult de 10 ani (din iunie 2009). Pe de altă parte investitorii rămân prudenți înaintea negocierilor comerciale la nivel înalt de săptămâna viitoare dintre Beijing și Washington, în timp ce protestele violente din Hong Kong și datele economice îngrijorătoare venite din Europa au avut un impact negativ. Compania de brokeraj Charles Schwab Corporation (-9,73%) a anunțat că renunță la comisioanele pentru tranzacționarea online a stocurilor din SUA, ETF-urilor și opțiunilor, determinând prăbușirea propriilor acțiuni, dar mai ales pe ale rivalilor TD Ameritrade Holding Corp. (-25,76%) și E-Trade (-16,43%), în contextul în care sectorul se confruntă cu creșterea concurenței din partea platformelor fără comisioane ale Interactive Brokers Group (-7,41%), Robinhood și JP Morgan Chase (-1,82%).

Piețele bursiere europene au inversat câștigurile din prima parte a sesiunii și au închis pe roșu, pe fondul preocupărilor de creștere globală și după cifrele Eurostat, care au arătat că inflația anuală a Zonei Euro a scăzut la 0,9% în septembrie, sub așteptările de 1,0% și cu mult sub ținta de 2,0% a Băncii Centrale Europene (BCE). De asemenea, cele mai recente date ale Markit Economics au arătat că activitatea în fabricile din Zona Euro, Germania, Italia și Spania s-a contractat mai mult decât era de așteptat în septembrie, în timp ce indicele manufacturier PMI din Marea Britanie a ajuns la 48,3, menținându-se astfel în zona de contracție pentru a cincea lună consecutiv, sub valoarea neutră de 50,0.

Ca și luni, ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost caracterizată de mici corecții și volume în declin. Pare o mișcare de genul ”Buy The Rumours, Sell The News” după ce piața de capital locală a fost încadrată la categoria ”Emergentă Secundară” de către agenția FTSE Russell la finalul săptămânii trecute. Iar investitorii au tot dreptul să-și marcheze din profituri, căci randamentul pe primele nouă luni pentru indicele general BET este de aproape +30%, ba chiar, dacă socotim dividendele, ajungem cu BET-TR la aproape +41%. Scăderile de ieri au venit pe volume de 7,09 milioane euro și, ca în multe zile trecute, peste jumătate din aceste rulaje au fost asigurate de titlurile Banca Transilvania (TLV 0,00%), BRD Groupe Societe Generale (BRD -0,56%) și Romgaz (SNG +0,14%), adică exact acțiunile care urmează să intre, începând cu septembrie 2020, în componența indicelui FTSE Global All Cap. Au urmat în topul lichidității Fondul Proprietatea (FP -0,84%) și Electrica (EL +1,36%). De amintit că s-au apreciat și acțiunile Transgaz (TGN +0,14%), după ce compania a anunțat (cu două luni întârziere) semnarea unui memorandum cu Austrian Central European Gas Hub AG (CEGH) pentru constituirea unui hub gazier în România.

Dolarul (USD) a pierdut teren în raport cu valutele importante ieri, oscilațiile principalelor perechi fiind însă de mică amplitudine. Excepție au făcut monedele commodities, adică dolarul neozeelandez (NZD), cel canadian (CAD) și, mai ales, cel australian (AUD), după ce banca centrală Reserve Bank of Australia (RBA) a redus din nou, conform așteptărilor, rata dobânzii cu 25 puncte de bază, la 0,75%. În același timp EUR/RON a consemnat o nouă zi volatilă, în intervalul de variație 4,7550 – 4,7400, cursul stabilit de Banca Națională a României (BNR) fiind însă aproape identic cu cel din urmă cu 24 ore, respectiv 4,7512.

Pe piața mărfurilor am consemnat o zi de corecție/consolidare pentru cotațiile petrolului, aurului și argintului, după scăderile puternice din ultimele zile.

Nikkei225 21,885.24 +0.59%

HangSeng 26,092.27 closed

SSEC 2,905.19 closed

FTSE100 7,360.32 -0.65%

DAX 12,263.83 -1.32%

CAC40 5,597.63 -1.41%

DJIA 26,573.04 -1.28%

S&P500 2,940.25 -1.23%

NASDAQ 7,908.68 -1.13%

BET 9,552.68 -0.23%

BET-FI 42,400.90 -0.49%

BET-NG 774.43 +0.05%

EUR/USD 1.0935 EUR/RON 4.7512

GBP/USD 1.2301 USD/RON 4.3605

USD/CHF 0.9924 USD/JPY 107.69

Gold 1,486.00 +0.89%

CrudeOil WTI 53.61 -0..76%

BrentOil 58.99 -0.44%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *