Închidere negativă aseară pe Wall Street, pe măsură ce optimismul pentru un acord comercial între Statele Unite ale Americii (SUA) și China scade înaintea întâlnirii la nivel înalt care urmează să înceapă joi, după ce Casa Albă a adăugat 28 de firme chinezești pe o listă neagră iar Beijingul a răspuns spunând că va lua măsuri ferme pentru a-și proteja securitatea suverană. Totodată investitorii așteaptă posibile represalii în urma extinderii acelei listei negre. În același timp un raport dintr-un ziar din China afirma că țara își reduce așteptările înaintea noii runde de negocieri de la Washington, menționând că vicepremierul Liu He nu va folosi o calitate de ”trimis special”, semnalând cu această ocazie un angajament scăzut. În privința datelor economice, prețurile producătorilor americani au înregistrat în septembrie cea mai mare scădere (-0,3%) din ultimele opt luni, ceea ce lasă mai mult loc pentru relaxarea monetară. Cele mai mari scăderi, dintre acțiunile cunoscute, le-au înregistrat Levi Strauss (-4,10%), Alcoa (-3,95%), Nvidia (-3,85%, întrucât tensiunile comerciale și cererea globală slabă au avut un efect negativ asupra producătorului de procesoare), Alibaba (-3,80%) și Uber Technologies (-3,59%).
Și piețele din Europa au avut o zi roșie, principalii indici bursieri afișând la finalul sesiunii de tranzacționare cotații mai mici cu circa un procent. La Londra FTSE100 a pierdut mai puțin (-0,76%), pe fondul deprecierii lirei sterline (GBP) după ce riscul unui Brexit fără acord a crescut în urma rapoartelor privind eșecul iminent al discuțiilor.
Bursele asiatice în schimb au închis pe verde, de remarcat fiind creșterea indicelui japonez Nikkei225 (+0,99%), printre acțiunile cu câștiguri numărându-se și producătorul auto Nissan Motor (+0,56%). Compania a anunțat oficial că board-ul a votat numirea lui Makoto Uchida ca CEO și director reprezentativ, acesta fiind totodată președinte al Dongfeng Motor, companie de tip joit-venture care reprezintă interesele Nissan pe piața din China. Președintele Nissan, Yasushi Kimura, a declarat că se așteaptă de la Uchida ”să remedieze business-ul și să revitalizeze compania”.
La Bursa de Valori București (BVB) am asistat ieri la o ședință de tranzacționare lipsită complet de volume, cifra de 2,47 milioane euro fiind absolut ridicolă, mai ales în contextul unei piețe viitoare emergente, e adevărat secundară. Cele mai mari rulaje s-au făcut cu titlurile Banca Translvania (TLV -1,24%), Fondul Proprietatea (FP -0,85%), SIF Oltenia (SIF5 0,00%), BRD Groupe Societe Generale (BRD -0,84%) și Transelectrica (TEL -0,25%). La nivelul indicilor, cel reprezentativ BET a pierdut 0,62%, în timp ce indicii sectoriali au supraperformat ușor pieței cu scăderi de 0,48% pentru cel financiar BET-FI și de 0,24% pentru cel energetic BET-NG. Referitor la SIF Oltenia, Consiliul de Administrație a convocat, la solicitarea a 2 acționari minoritari, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA), cu propunerea pentru un nou program de răscumpărări, echivalent cu 6,61% din totalul acțiunilor.
Pe piața valutară este de remarcat deprecierea puternică a lirei sterline (GBP), în contextul în care la Bruxelles au loc negocieri dificile în vederea evitării unui Brexit fără acord la 31 octombrie, pe baza unui proiect prezentat de premierul britanic Boris Johnson. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a acuzat pe primul ministru că se joacă cu viitorul Europei și al Regatului Unit, într-un ”joc stupid de reproșuri” cu privire la responsabilitățile unui eșec al negocierilor. Au avut loc discuții și între Boris Johnson și Angela Merkel, iar potrivit unor surse, cancelarul german l-a avertizat pe premierul britanic că un acord este ”extrem de improbabil” dacă noile propuneri ale Londrei nu prevăd o rămânere a Irlandei de Nord în uniunea vamală europeană. În ceea ce privește moneda națională, leul a pierdut un pic de teren în raport cu moneda unică europeană (EUR), cotația EUR/RON oscilând între 4,7460 și 4,7500, cursul stabilit de Banca Națională a României (BNR) fiind 4,7479.
Nikkei225 21,587.78 +0.99%
HangSeng 25,893.40 +0.28%
SSEC 2,913.57 +0.29%
FTSE100 7,143.15 -0.76%
DAX 11,970.20 -1.05%
CAC40 5,456.62 -1.18%
DJIA 26,164.04 -1.19%
S&P500 2,893.06 -1.56%
NASDAQ 7,823.78 -1.67%
BET 9,487.05 -0.62%
BET-FI 41,850.28 -0.48%
BET-NG 771.90 -0.24%
EUR/USD 1.0955 EUR/RON 4,7479
GBP/USD 1.2216 USD/RON 4.3212
USD/CHF 0.9936 USD/JPY 107.07
Gold 1,510.95 +0.43%
CrudeOil WTI 52.27 -0.91%
BrentOil 57.92 -0.74%