Briefing 27.11.2019
27/11/2019
Briefing 29.11.2019
29/11/2019

Briefing 28.11.2019

Leul continuă să se deprecieze, cursul EUR/RON stabilit ieri de Banca Națională a României (BNR) fiind de 4,7792, însă spre seară cotația a decolat, trecând ca prin brânză peste nivelul rotund de la 4,8000, oprindu-se la 4,8060. Este clar că pieţele au devenit sensibile şi probabil mai nervoase după declaraţiile privitoare la deficitul bugetar, în contextul în care România se confruntă şi cu deficitul comercial extrem de ridicat și nesustenabil de peste 12 miliarde euro. Rămâne de văzut dacă BNR va interveni în piață sau cotația va urca spre același nivel la deschiderea pieţei de la Bucureşti.

Pe Wall Street se menține deocamdată același pattern de creștere și, automat, de noi maxime istorice pentru principalii indici bursieri americani, pe fondul unui set de date macroeconomice mai bune decât așteptările, precum și a optimismului privind negocierile comerciale Statele Unite (SUA) – China. Astfel, economia americană a crescut mai mult (+2,1%) decât s-a raportat anterior (+1,9%) în al treilea trimestru față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce comenzile de bunuri de folosință îndelungată au revenit pe creștere (+0,6%) după pierderea de luna trecută (-1,2%). Pe plan comercial, după ce reprezentanții Beijingului au declarat că negociatorii din cele două tabere au ajuns la un consens pentru „soluționarea problemelor relevante”, președintele american Donald Trump a declarat că SUA ”fac eforturile finale” pentru a ajunge la un acord comercial cu China, dar că Washingtonul este alături de protestatarii din Hong Kong, unde dorește să fie democrație. Trump, care încearcă să încheie un acord cu China pentru a pune capăt războiului comercial, a fost evaziv în a afirma dacă va promulga sau va respinge prin veto legislația adoptată de Congres pentru sprijinirea protestatarilor din Hong Kong, care a ajuns la el pentru promulgare și care a nemulțumit mult Beijingul. Am remarcat câștigul acțiunilor producătorului de tutun British American Tobacco (+4,30%), în timp ce la polul opus s-au aflat titlurile Boeing (-1,48%).

În contextul favorabil activelor de risc au crescut și bursele europene, care, dacă păstrează acest trend, probabil că vor stabili și ele, precum cele americane, noi cifre record. Excepțiile de ieri au fost indicii de la Milano (FTSE MIB -0,26%) și Paris (CAC40 -0,05%), în timp ce indicele paneuropean Stoxx600 a urcat până la nivelul de 410 puncte, adică maximul istoric din aprilie 2015. Iar un sondaj Reuters de ieri, realizat în rândul a peste 20 de manageri de fond, brokeri și responsabili de strategie, estimază un nivel de 420 puncte peste un an, adică o creștere de circa 2,5%, pe fondul politicii monetare a Băncii central Europene (BCE) și a unui Brexit cu acord.

Zi verde și la Bursa de Valori București (BVB), unde vedetele au fost societățile de investiții financiare (SIF), după ce Camera Deputaților, care este camera decizională, a adoptat legea fondurilor de investiții alternative (FIA), care abrogă actul normativ care impunea pragurile de deținere de 5%. Este un moment așteptat de jucătorii din piața de capital românească încă de dinainte de criza financiară de acum mai bine de zece ani, iar în anticiparea acestei decizii, după cum v-am tot informat, SIF-urile se află deja de o bună perioadă de timp pe un trend ascendent pronunțat. Câștigurile de ieri, într-adevăr spectaculoase, respectiv SIF Banat Crișana (SIF1) +3,60%, SIF Moldova (SIF2) +4,64%, SIF Transilvania (SIF3) +3,76%, SIF Muntenia (SIF4) +3,81% și SIF Oltenia (SIF5) +4,53%, au dus indicele sectorial financiar BET-FI la un plus de 3,11%. Volumele de 11,57 milioane euro au fost aproape duble comparativ cu media din ultima perioadă, cumva logic dacă ținem cont că s-au schimbat pachete și s-au rearanjat portofolii (și) prin tranzacții speciale deal pe nu mai puțin de 7 emitenți, iar în topul lichidității regăsim practic aceleași acțiuni care au făcut piața anul acesta. Astfel cele mai mari tranzacții s-au realizat pe titlurile Romgaz (SNG +0,93%), Banca Transilvania (TLV +0,98%), BRD Groupe Societe Generale (BRD +2,00%), OMV Petrom (SNP +0,69%) și Fondul Proprietatea (FP +0,43%).

Pe piața valutară, cifrele bune din SUA de care aminteam mai devreme au dat un impuls dolarului (USD), care s-a apreciat în raport cu restul monedelor importante. Excepție a făcut lira sterlină (GBP), investitorii așteptând sondajele de opinie de aseară referitoare la alegerile anticipate din 12 decembrie, unele favorabile Partidului Conservator, care ar obține 359 locuri parlamentare din totalul de 650, față de numai 211 pentru principalul partid de opoziție, cel Laburist.

Nikkei225 23,437.77 +0.28%

HangSeng 26,954.00 +0.15%

SSEC 2,903.19 -0.13%

FTSE100 7,429.78 +0.36%

DAX 13,287.07 +0.38%

CAC40 5,926.84 -0.05%

DJIA 28,164.00 +0.15%

S&P500 3,153.63 +0.42%

NASDAQ 8,705.18 +0.66%

BET 9,875.75 +0.80%

BET-FI 47,136.19 +3.11%

BET-NG 793.09 +0.77%

EUR/USD 1.1001 EUR/RON 4,7792

GBP/USD 1.2904 USD/RON 4.3422

USD/CHF 0.9996 USD/JPY 109.56

Gold 1,453.70 -0.45%

Crude WTI 58.10 -0.53%

Brent 64.10 -0.26%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *