Market Briefing 31.12.2021
31/12/2021
Market Briefing 04.01.2022
04/01/2022

Market Briefing 03.01.2022

Tablet pc, orange cup and paper with graphs

Anul a început la BVB cu o ședință de tranzacționare ezitantă, cumva logic, căci nu toți investitorii s-au întors din vacanță. Această indecizie s-a văzut atât în evoluția indicilor, care la final au arătat cam aceleași valori de la deschidere, cât și în privința volumelor, unele modeste (7,49M euro, din care 6,39M pe piața acțiunilor). Cele mai tranzacționate au fost, de departe, acțiunile TLV (+0,39%, 13M lei), top 10 al lichidității fiind încheiat de ONE (-0,46%, 800K lei, care de ieri este susținută de al doilea Market Maker după BRK Financial Group, respectiv Raiffeisen Centrobank). De notat aprecierile SFG (+4,33%, unde a revenit cu plasamente și BCR Pensii, al șaselea fond de pensii private Pilon II după valoarea activelor), TRP (+3,46%) și COTE (+3,29%). Am remarcat începutul bun al pieței AeRO, cu rulaje însă extrem de mici (doar AROBS a depășit pragul de 600K lei), unde câștigurile de pe LCSI (+7,22%), NRF (+5,85%), AG (+5,38%), MAM (+4,95%) FRB (+4,26%) au tras în sus indicele reprezentativ BETAeRO (+1,16%).

Debut pozitiv în 2022 pentru indicii bursieri europeni, care face ca DAX (+0,86%) să ajungă la recordul ultimelor șase săptămâni, CAC 40 (+0,90%) să stabilească un nou maxim istoric (7217.22 puncte), în timp ce bursa londoneză a rămas închisă, prelungind vacanța de Anul Nou (ca dealtfel și majoritatea burselor din Asia și Oceania). Conform indicatorilor PMI, creșterea sectorului de producție din Zona Euro a ajuns în decembrie la minimul ultimelor 10 luni, dar a rămas în general solidă. În știrile corporative, grupul german de livrare de alimente Delivery Hero a declarat vineri că a semnat un acord pentru achiziționarea unui pachet de aproximativ 39,4% din aplicația spaniolă de livrare Glovo.

Anul a început în forță pe Wall Street, S&P500 (+0,64%, 4796.56 puncte) și DJIA (+0,68%, 36585.06 puncte) au stabilit noi maxime istorice, iar NASDAQ (+1,20%) are prima zi verde după o serie de patru negative. Investitorii rămân optimiști cu privire la redresarea economică, dar continuă să monitorizeze răspândirea rapidă a tulpinei Omicron. Printre performere au fost acțiunile Tesla (+13,53%, după ce compania a anunțat că a livrat în Q4 308.600 de vehicule, peste estimările de 263.000) și Wells Fargo (+5,73% după ce Barclays a upgradat banca). De asemenea, de subliniat că Apple (+2,50%) a devenit pe parcursul sesiunii prima companie care atinge valoarea de 3T $, investitorii fiind încrezători că producătorul de iPhone va continua să lanseze cele mai bine vândute produse, în timp ce explorează noi piețe, cum ar fi mașinile automate și realitatea virtuală.

Asia&Oceania

Nikkei225 closed

HangSeng -0,53%

CSI300 closed

SSEC closed

ASX200 closed

NZX50 closed

Europa

FTSE100 closed

DAX +0,86%

CAC40 +0,90%

America

DJIA +0,68%

S&P500 +0,64%

NASDAQ +1,20%

TSX closed

BVB

BET -0,03%

BETFI +0,07%

BETNG -0,62%

BETAeRO +1,16%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *