Lichiditatea extrem de redusă este laitmotivul de la BVB în această perioadă. Ieri, când am asistat la o nouă închidere mixtă (BET -0,36%, BETFI -0,87%, BETNG +0,38%, BETAeRO +1,24%), doar 6,31M euro (din totalul de 7,68M euro) s-au transferat pe piața acțiunilor, unde topul rulajelor a fost dominat de acțiunile SNP (-1,47%, 6,12M lei), FP (-1,94%, 5,07M lei) și TLV (+1,08%, 4,90M lei). Din nou au fost tranzacționate în cantități mari certificatele turbo emise de BRK având activ suport indicele DJIA, acestea având o volatilitate mult mai mare, în timp ce pe piața AeRO volumele lipsesc cu desăvârșire, doar acțiunile AG (+2,27%, 251K lei) depășind pragul de 100K lei.
Indicii europeni au crescut pentru a 3-a ședință consecutiv (FTSE100 +0,72%, DAX +1,59%, CAC40 +1,30%), trași în sus de câștigurile în rândul acțiunilor din sectoarele industrial și financiar. Economia Zonei Euro a crescut în Q1 peste așteptări, cu 5,1% anual și 0,3% trimestrial (Germania și Spania cu plus, Franța stagnare și Italia scădere). Totuși, perspectivele economice sunt reduse, deoarece războiul din Ucraina este departe de a fi încheiat și continuă să exercite presiuni în creștere asupra prețurilor mărfurilor, provocând noi întreruperi în aprovizionare și creșterea incertitudinii.
Închidere puternic pozitivă aseară pentru indicii bursieri americani (DJIA +1,34%, S&P500 +2,02%, NASDAQ +,2,76%), în condițiile în care șeful FED Jerome Powell a reafirmat că FED va continua să majoreze dobânzile până când inflația va scădea. Pe de altă parte cifrele solide ale vânzărilor cu amănuntul și producției industriale au arătat că economia a rămas puternică și au alimentat sentimentul pozitiv, ca dealtfel și o serie de raportări trimestriale bune. United Airlines (+7,88%) și-a majorat previziunile privind veniturile pentru trimestrul curent, în timp ce Citigroup (+7,56%) a crescut în urma unui raport conform căruia Berkshire Hathaway a lui Warren Buffett a mizat pe grupul bancar. Pe de altă parte, rezultatele gigantului de retail Walmart (-11,38%) au dezamăgit.
Asia&Oceania
Nikkei225 +0,42%
HangSeng +3,27%
CSI300 +1,25%
SSEC +0,65%
ASX200 +0,27%
NZX50 -0,18%
Europa
FTSE100 +0,72%
DAX +1,59%
CAC40 +1,30%
America
DJIA +1,34%
S&P500 +2,02%
NASDAQ +,2,76%
TSX +1,41%
BVB
BET -0,36%
BETFI -0,87%
BETNG +0,38%
BETAeRO +1,24%