PIB-ul Elveției continuă să crească
05/09/2017
EUR/USD consolidează în așteptarea lui Draghi
06/09/2017

GBP/USD se menține sub 1,3

GBP/USD se află, în acest moment, în consolidare, între nivelurile de la 1,2940, respectiv 1,2910. Această evoluție laterală vine după scăderea din utimele zile, pornită din apropierea nivelului psihologic 1,30, spre care ne-am îndreptat după ce prețul a reușit să treacă deasupra zonei de la 1,2950, la care m-am referit săptămâna trecută, când anticipam că ”o trecere a prețului deasupra va spori șansele retestării psihologicului 1,30, confirmând astfel noul impuls ascendent din canalul mare de pe graficul daily. Acolo va fi, într-adevăr, un hop important de trecut, căci în zonă se află și media mobilă SMA 200 de pe H4, indicator de care traderii au ținut cont în ultima perioadă”. Iată că evoluția ulterioară mi-a confirmat previziunile, validând totodată importanța mediei mobile respective. Revenind la evoluția din acest moment, sunt șanse ca, în eventualitatea în care suportul de la 1,2910 va fi străpuns, scăderea să continue pâna la 1,2841, nivel aflat în apropierea liniei ascendente (albă) care unește minimele din 10.04 și 21.06 de anul acesta. Cu amendamentul că obstacolul format din linia ascendentă (roșie, ce unește minimele din 24.08 și 31.08) și media mobilă SMA 100 de pe H4 poate pune piedică acestei eventuale scăderi. În varianta în care ordinele de BUY plasate la suportul actual vor determina reluarea creșterii și trecerea peste limita superioară a miniflat-ului actual, obstacole în calea atingerii nivelului 1,3067 rămân în continuare 1,2970 și apoi zona de deasupra psihologicului (1,3010/20).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *