14/11/2017

Scurtă privire pe USD/CAD

După cum se observă țintele preconizate au fost atinse, ba chiar scăderea a continuat până la nivelul 1,2662, pe unde trecea și linia de suport a actualului canal ascendent început în septembrie.
13/11/2017

Perspective imediate pentru NZD/USD

Nu trebuie scoasă din ecuație, gândindu-ne la perioada următoare, și o evoluție mai mult laterală, având în vedere tocmai importanța și, de aici, soliditatea zonelor amintite.
10/11/2017

USD/JPY la suport

În cazul celălalt, dacă vom asista la trecerea sub acest suport, atunci sunt șanse mai mari ca să asistăm la o scădere către zona inferioară a range-ului dinainte, aflată la 111,55/65.
09/11/2017

Scurtă privire pe AUD/USD

Totuși, trecerea peste zona de triplă rezistență, căci tot pe la 0,77 trece și media mobilă SMA 200 de pe D1, le poate readuce acestora curajul și speranța unei reveniri către 0,7790/0,7800.