Război comercial, FTSE & DAX
26/06/2018
USD/JPY își caută direcția
28/06/2018

Un foc de avertisment?

Președintele chinez Xi, vorbind despre relațiile dintre SUA și China, a avertizat provinciile și ministerele să se pregătească pentru un război comercial la scară largă. Iar președintele chinez nu postează, precum omologul său american, pe Twitter, dar a subliniat clar că nu se va lăsa dominat de către Trump când vine vorba de comerț. După cum se știe chinezii se așteaptă ca, începând cu 6 iulie, SUA să impună taxe în valoare de 50 miliarde $ pe mărfuri chinezești, ceea ce va determina, așa după cum s-a anunțat deja, un răspuns pe măsură din partea chinezilor. Totodată Ministrul Comerțului din China a declarat că va evalua impactul potențial al restricțiilor de investiții preconizate de SUA asupra companiilor chinezești. De asemenea, Popular Bank Of China se va abține de la creșterea participațiilor la Trezoreria Statelor Unite și, de fapt, va încerca să le reducă ”în mod adecvat”. Pe termen scurt, oficialii se așteaptă ca moneda să slăbească din cauza preocupărilor comerciale. În orice caz, în ultimele 9 zile Banca Centrală a crescut rata medie de referință USD/CNY de la 6,39 la 6,57 astăzi, ceea ce este într-adevăr foarte mult (circa 3,5%, în timp ce creșterea din minimele din martie este de peste 5%) într-un timp atât de scurt, cotația de astăzi a yuanului onshore fiind cea mai mică începând din decembrie anul trecut. Iar dacă evoluția din ultimele doua luni a avut mai mult de-a face cu întărirea monedei americane (începând cu mijlocul lunii aprilie), în aceste ultime zile slăbirea yuanului pare să aibă mai puțin de-a face cu performanța dolarului. Acest fapt dă apă la moară celor ce susțin că această devalorizare zilnică a cotației nu este decât o dovadă suplimentară că moneda chinezească este folosită ca un instrument în războiul comercial, chiar înainte ca primele taxe anunțate să între în vigoare. Iar tăierea de astăzi (de aproape 400 puncte, care vine după cea de ieri de circa 300 puncte) este surprinzătoare, dacă nu prin direcție, măcar prin mărime. În afară de creșterea tensiunilor privind comerțul, o preocupare mai largă poate fi contextul în care are loc această devalorizare a cursului de schimb, care vine pe fondul unei încetiniri a creșterii economice, a unei continue scăderi ia pieții bursiere (Shanghai Composite), dar și a restrângerii monetare, căci PBOC a a decis în weekend reducerea din nou cu 50 puncte începând din 5 iulie a RRR (Reserve Requirement Ratios). Iar dacă există o politică în vigoare pentru a devaloriza yuanul, acesta ar putea declanșa, așa cum s-a întâmplat ultima oară când a existat o astfel de depreciere a yuanului (undeva prin 2015, când USD/CNY a crescut cu aproximativ 3,85%), un flux al ieșirilor mari de capital, pe care nu cred că China îl va dori. Rămâne de văzut cât de importantă este pentru a doua mare economie a lumii stabilitatea monedei și dacă China ar prefera mai degrabă să devalorizeze yuanul decât orice altă opțiune în cazul în care problemele comerciale cu SUA vor continua să se extindă. Poate fi însă și doar, să spunem așa, un foc de avertisment către președintele Trump, căci deocamdată, nu știm dacă acesta ar fi cu siguranță scenariul pe care chinezii s-ar angaja cu toată puterea, dar este totuși o variantă a ceea ce am putea vedea dacă SUA decide să continue acest război comercial. Pe de altă parte opțiunea de a merge cu devalorizarea yuanului ca instrument de reacție împotriva tarifelor din SUA s-a vehiculat și în aprilie, însă nu a însemnat nimic în cele din urmă.Să aruncăm o privire și asupra graficului, deși poate mulți ar spune că nu poți face analiză pe această pereche. Este un punct de vedere, având în vedere ceea ce am scris mai devreme, dar eu îi pot contrazice, chiar și parțial, având în vedere că ceea ce am susținut întotdeauna, și anume că o analiză corectă grafică/tehnică ne poate ajuta indiferent de instrumentul tranzacționat, a fost confirmat de evoluțiile ulterioare, care mi-au dat dreptate în marea majoritate a cazurilor (cu atât mai mult pe instrumentele noi pe care le-am analizat, cum ar fi anumiți indici bursieri sau cryptomonedele). Am plasat și pe această planșă daily un Fibonacci retracement pe scăderea 02.01.2017-07.20.2018, și se observă destul de clar cum raliul din ultimele zile a dus cotația chiar la fibo 50,0, aflat la 6,62. Următoarea zonă de rezistență înainte de fibo 61,8 (6,7069) este cea de la 6,6525/635, confirmată pe consolidarea din octombrie-noiembrie anul trecut. Rămâne de văzut dacă prețul va ajunge acolo rapid, păstrând cadența raliului din ultimele 10 zile, sau după o eventuală consolidare în această zonă, care să aibă ca limită inferioară 6,5425/655, respectiv nivelul fibo 38,2 (6,5341). Căci despre schimbarea trendului actual nu se poate vorbi decât în eventualitatea trecerii confirmate sub liniile de suport (albă și galbenă) prin preajma cărora trec mediile mobile EMA100, respectiv EMA200. Acestea delimitează acum o zonă extrem de solidă 6,3700-6,4100, ce pare momentan, în contextul fundamental actual, imposibil de străpuns.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *