Dow Jones la rezistență, urmează scădere?
26/07/2018
Urmează o săptămână foarte importantă
30/07/2018

Aveți cont pe Facebook?

Facebook scade pentru că, deși rezultatele pe Q2 sunt mult mai bune decât anul trecut pe vremea asta și în ton cu așteptările (câștig/acțiune 1,74$ față de așteptări de 1,71$ și venituri 13,23 miliarde $ față de așteptări de 13,35 miliarde $), pe bursă se tranzacționează viitorul, nu trecutul. Ori numărul de utilizatori (ajuns la 2,23 miliarde) a crescut cu doar 1,54% comparativ cu 3,14% în Q1 (în Europa chiar a scăzut cu circa 1 milion), ceea ce nu oferă o perspectivă prea bună pentru viitor. Compania se așteaptă la o scădere a veniturilor, concomitent cu creșterea cheltuielilor (la peste 50% față de anul trecut). În acest context indicatorii financiari se vor deteriora, iar amortizarea unei investiții în acțiuni Facebook poate ajunge chiar la sute de ani, comparativ cu zeci de ani în prezent (dacă profiturile rămân constante). Un alt motiv este și evoluția grafică, în sensul în care giganții din domeniul tehnologic (FAANG) au ajuns la cotații record, ducând indicele Nasdaq la maxime istorice (tot ce trebuie să știți despre cele mai reprezentative 100 companii listate pe bursele americane găsiți live aici https://gazduiredesite.ro/feelthemarkets/markets/stocks/). Ori o creștere de 45% (de la 150$ la 217,5$) în numai 4 luni dă de gândit și o corecție era necesară, iar o revenire la zona de suport din jurul cifrei 150 nu este exclusă. Deocamdată deschiderea de astăzi găsește prețul chiar la fibo 61,8 al creșterii puternice din aceste ultime luni. Să nu fie însă mai mult de atât, căci ne putem aștepta ca în curând să asistăm la inversarea trendurilor multianuale și la o piață bearish, iar pe fondul rezultatelor bune și foarte bune din acest trimestru, pe Wall Street să înceapă marcarea  profiturilor imense din acești ani.Scăderea de aproape 20% a ras din capitalizarea Facebook peste 120 miliarde $, și poate fi cea mai mare din istorie într-un timp atât de scurt în cazul în care prețul de la deschidere se va păstra până la finalul sesiunii de tranzacționare. Cifra este echivalentă cu valoarea de piață a unor companii precum McDonald’s, Nike, sau, dacă e să trecem pe plaiuri mioritice, cu peste 50% din PIB-ul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *