Opinia specialistului

10/04/2019

Posibile evoluții pentru cotația Transgaz

Însă, din punct de vedere al graficului, câștigul din aceste zile este perfect justificat, căci mișcarea vine după trecerea peste o zonă puternică de rezistență.
08/04/2019

Dow Jones se apropie de maximele istorice

Probabil că doar trecerea dedesubt va schimba patternul actual, determinând apariția unor ordine de SELL mai conservatoare.
04/04/2019

Prețul aurului se află într-o zonă importantă

Deocamdată suportul a rezistat până acum tuturor încercărilor, și nu mă miră deloc această bătălie interesantă care se dă aici căci zona a devenit acum foarte importantă.
03/04/2019

Repere pentru cotațiile petrolului

În acest context raliul s-a reluat și în trei zile am ajuns aproape de 63,00-64,30, unde cu siguranță vânzătorii vor plasa ordine având în vedere riscul mic asumat, sperând într-o primă fază în revenirea la suport.