Însă pe Wall Street, succesul relistării recente a Levi Strauss, după o absență de 34 ani, despre care am vorbit zilele trecute, este clar un semn al apetitului crescut al investitorilor pentru alte listări plănuite în acest an pe bursa newyorkeză sau pe NASDAQ
Iată că tocmai această medie importantă a oprit creșterea puternică, trimițând prețul și sub cealaltă medie mobilă (EMA100), ținta sell-erilor fiind evident zona de suport.
Piețele de acțiuni au evoluat un pic diferit în ultima săptămână, căci aversiunea față de activele riscante și temerile în creștere față de o frânare a economiei globale s-au văzut mai mult pe piețele europene și, mai ales, pe cea americană.
Însă prim planul l-a luat ieri compania LeviStrauss, care a devenit oficial din nou publică și listată la NYSE, prilej cu care a crescut cu +31,82%, până la prețul de 22,41$, care înseamnă o capitalizare de peste 8B $.